Virtutea morală este calea de mijloc

Aristotel (384 – 322 î.Hr.) a fost unul dintre cei mai importanți filozofi din istoria filozofiei occidentale. S-a născut în Macedonia, a fost elev al lui Platon, iar mai târziu a fost tutorele lui Alexandru cel Mare. Scrierile sale sunt sistematice, acoperind cele mai multe aspecte ale realității și vieții. Cu toții au exercitat o influență extraordinară asupra istoriei filozofiei occidentale.

Următorul text este adaptat din Cartea a II-a din Etica nicomahică a lui Aristotel (350 î.e.n.). În acest text clasic, Aristotel discută despre virtuțile morale (spre deosebire de virtuțile intelectuale, precum înțelepciunea, pe care le discută în altă parte). Deși, așa cum spune el, nu există reguli exacte pentru etică și comportament, totuși se poate da o orientare generală: o virtute este o tendință de a simți sau de a acționa în mijloc între două extreme. Prea mult sau prea puțin nu reprezintă virtute.

Din Cartea a II-a, Capitolul 2

Primul punct de observat este că, în chestiunile pe care le luăm în considerare, atât prea puțin, cât și prea mult ar fi fatal. Este ca în problemele de sănătate și forță. […] Prea multă sau prea puțină gimnastică e fatală pentru forță. În mod similar, prea multă sau prea puțină mâncare sau băutură este fatală pentru sănătate, în timp ce o cantitate adecvată o produce, o cultivă și o păstrează. Este la fel și în ceea ce privește cumpătarea, curajul și alte virtuți. O persoană care fuge de tot și se teme de toate și nu se confruntă cu nimic devine un laș. O persoană care nu se teme de nimic și este gata să înfrunte orice devine nesăbuită. În mod similar, o persoană care se bucură de orice plăcere și nu o evită pe niciuna devine indulgentă, în timp ce o persoană care evită orice plăcere devine insensibilă. Deci cumpătarea și curajul sunt distruse de prea mult sau prea puțin și sunt păstrate prin medie [mijloc].

Din capitolul 4

Acțiunile sunt în acord cu virtutea nu doar pentru că au în sine un anumit caracter. În plus, persoana care le face trebuie să fie într-o anumită stare: Mai întâi, trebuie să știe ce face. În al doilea rând, el trebuie să o facă în urma alegerii și să o aleagă pentru sine. Și în al treilea rând, el trebuie să acționeze ca parte a propriului său caracter stabil și neschimbat. […]

Astfel, acțiunile sunt numite juste și temperate atunci când sunt ceea ce ar face o persoană dreaptă sau temperată. Și o persoană dreaptă și temperată nu este doar cineva care face acele acte, ci cineva care le face în spiritul drept și temperat. Se spune frumos că o persoană dreaptă devine astfel doar făcând ceea ce este drept, iar o persoană temperată devine temperată făcând ceea ce este temperat. Fără aceasta, persoana nu ar avea șansa de a deveni bună.

Dar majoritatea oamenilor, în loc să acționeze, se refugiază în teoretizare. Ei își imaginează că sunt filozofi și că filozofia îi va face virtuoși. De fapt, ei se comportă ca niște oameni care își ascultă cu atenție medicii, dar nu fac niciodată ceea ce medicii lor le spun să facă.

Din capitolul 5

Virtutea vizează media. Astfel, este posibil să mergi prea departe, sau nu suficient de departe, în frică, mândrie, dorință, furie, milă și plăcere și durere în general. Și excesul și deficitul sunt în mod similar greșite. Dar a simți acele emoții la momentul potrivit, pentru obiectele potrivite, față de persoanele potrivite, pentru motivele corecte și în modul corect, este calea către cel mai bine, care înseamnă virtute. În mod similar, și în acte poate exista exces, deficiență sau medie. Virtutea este preocupată atât de emoții, cât și de acțiuni.

Dar este posibil să greșim în multe moduri diferite, deoarece răul este, prin natura sa, infinit (cum au spus pitagoreicii), dar binele este finit și există un singur mod posibil de a merge corect. Deci primul este ușor, iar al doilea este dificil. Este ușor să ratezi ținta, dar greu să o nimerești.

Din capitolul 9

Acesta este motivul pentru care este atât de greu să fii bun. Pentru că este întotdeauna greu să găsești mijlocul în toate […] Oricine se poate enerva – asta este ușor – și oricine poate da sau cheltui bani. Dar să dai persoanei potrivite, să dai suma corectă, la momentul potrivit, în scopul corect și în modul corect – asta nupoate face oricine și nu este ușor. Acesta este motivul pentru care bunătatea este rară, lăudabilă și nobilă.

Deci, trebuie să luăm în considerare lucrurile care ne păcălesc cu ușurință. Pentru că unii dintre noi tindem către ceva, alții către altceva, iar acest lucru reiese din plăcerea și durerea pe care le simțim. Trebuie să ne târâm spre extrema opusă. Pentru că, trăgându-ne cât mai departe posibil de ceea ce este greșit, vom ajunge la medie, la fel ca atunci când tragem drept un băț strâmb.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.