Virtutea este puterea de a fi sinele tău rațional

Benedict de Spinoza (1632-1677) a fost un important filozof evreu olandez. Familia sa a scăpat din Portugalia după ce evreii au fost expulzați în 1498, iar tatăl lui Spinoza (copil fiind la sosire) a devenit activ în comunitatea evreiască din Amsterdam, unde s-a născut Spinoza. A primit educație evreiască, dar a abandonat-o ca să lucreze în afacerea familiei. După ce a citit cărți ale gânditorilor liberi, precum Descartes, s-a desprins treptat de iudaismul tradițional și a început să se îndoiască de validitatea Bibliei. A început să se dedice studiului filosofiei, până când în 1656, când avea 23 de ani, comunitatea evreiască l-a excomunicat pentru opiniile sale eretice. În anii care au urmat,l a trăit într-o relativă izolare, a scris mai multe eseuri, precum și cartea sa majoră „Etică” și a corespondat cu gânditori importanți precum Leibnitz. Și-a câștigat existența realizând lentile și instrumente optice. Deși i s-a oferit un post la Universitatea din Heidelberg, el a refuzat, preferând să-și continue viața liniștită și solitară. El a murit la vârsta de 44 de ani, din cauza unei boli pulmonare, aparent ca urmare a respirației de praf de sticlă.

Următoarele pasaje sunt preluate din partea a 4-a a importantei cărți a lui Spinoza,  „Etica” (1677) . Această lucrare ambițioasă prezintă un întreg sistem de metafizică, etică și psihologie, scris ca un sistem matematic – ca un sistem logic perfect format din axiome, dovezi și propoziții.

Lumea este văzută aici ca un sistem determinist în care totul se întâmplă prin necesitate, fără întâmplare sau libertate. Nici măcar Dumnezeu nu este în afara acestui sistem – „Dumnezeu este natura”. Și oamenii fac parte din această realitate deterministă și toate acțiunile noastre provin din cauze necesare. Totuși, poți fi liber într-un sens limitat, în sensul că acțiunile tale pot proveni din cauze care se află în interiorul vostru. Cu alte cuvinte, ești liber dacă acțiunile tale provin din esența ta interioară – care este puterea ta rațională de înțelegere – spre deosebire de emoții, ignoranță etc. Acesta este idealul la care ar trebui să aspire oamenii: să dezvolți capacitatea de a acționa din natura noastră interioară rațională. Prin urmare, aceasta este virtutea, care ne permite să avem o înțelegere rațională a realității și, prin urmare, a lui Dumnezeu. Înțelegerea rațională ne spune să avem grijă de propria noastră ființă rațională, dar acest lucru implică și grija pentru ființa rațională a altora.

DEFINIȚIE 8: Prin virtute și putere mă refer la același lucru. Cu alte cuvinte, virtutea (în raport cu o persoană) este natura sau esența unei persoane, în măsura în care are puterea de a face lucruri, iar această putere nu poate fi înțeleasă decât prin legile naturii sale.

Notă la Propoziția 18: […] Deoarece rațiunea nu cere nimic contrar naturii, rațiunea cere ca fiecare persoană să se iubească pe sine și să caute ceea ce îi este de folos și să dorească tot ceea ce-l aduce cu adevărat mai aproape de perfecțiune și ar trebui să încerce (fiecare pentru sine) să-și păstreze propria ființă cât de mult poate. Acest lucru este neapărat adevărat la fel cum este neapărat adevărat că un întreg este mai mare decât partea sa.

Din nou, întrucât virtutea nu este altceva decât acțiunea conform legilor naturii proprii și întrucât oricine încearcă să-și păstreze propria ființă o face în conformitate cu legile naturii sale, urmează: În primul rând, fundamentul virtuții este încercarea de a păstra propria ființă și fericirea constă în puterea unei persoane de a-și păstra propria ființă. În al doilea rând, virtutea ar trebui dorită de dragul ei însăși și nu există nimic mai bun sau mai util pentru noi, care să poată fi motivul nostru de a dori virtutea.

PROPUNEREA 20. Cu cât o persoană încearcă mai mult și este capabilă să caute ceea ce îi este util – cu alte cuvinte, pentru a-și păstra propria ființă – cu atât are mai multă virtute. Și invers, cu cât o persoană neglijează mai mult să caute ceea ce îi este util – adică să-și păstreze propria ființă – cu atâtmai multă putere îi lipsește .

PROPUNEREA 23: O persoană, dacă este hotărâtă să acționeze într-un anumit mod din cauza ideilor inadecvate, nu poate fi descrisă absolut ca acționând în concordanță cu virtutea. Ea poate fi descrisă astfel doar dacă este hotărâtă să acționeze pentru că înțelege.

PROPUNEREA 24: A acționa absolut în concordanță cu virtutea este același lucru cu a acționa, a trăi sau a păstra ființa cuiva (acești trei termeni sunt identici ca sens) conform dictatelor rațiunii, în timp ce caută ceea ce este util pentru sine. Dovadă: A acționa absolut în concordanță cu virtutea nu este altceva decât a acționa conform legilor propriei naturi. Dar acționăm doar atât cât am înțeles. Prin urmare, să acționăm în concordanță cu virtutea nu este altceva decât să acționăm, să trăim sau să ne păstrăm ființa ascultând de rațiune și să facem acest lucru pe baza căutării a ceea ce ne este util. Q.E.D.

PROPOZIȚIA 37: Binele pe care orice persoană care caută virtutea îl dorește pentru el însuși, îl va dori și pentru alți oameni […] O altă dovadă: binele pe care o persoană îl dorește pentru sine și pe care îl iubește, îl va iubi mai constant dacă vede că și alții o iubesc. Prin urmare, se va strădui ca și alții să-l iubească. Și întrucât acest bine este comun tuturor și toată lumea se poate bucura de el, va încerca, din același motiv, să-i facă pe toți să se bucure de el și o va face proporțional cu propriul său grad de bucurie.

PROPOZIȚIA 56: Mândria sau umilința extremă indică o boală extremă a spiritului.

Dovadă: Primul fundament al virtuții este autoconservarea sub îndrumarea rațiunii. Prin urmare, cineva care se ignoră pe sine este ignorant al fundamentului tuturor virtuților și, în consecință, al tuturor virtuților. Din nou, a acționa virtuos este doar a acționa sub îndrumarea rațiunii. Acum, cineva care acționează sub îndrumarea rațiunii trebuie să știe în mod necesar că așa acționează. Prin urmare, cineva care este extrem de ignorant despre sine și, prin urmare, despre toate virtuțile, acționează foarte puțin în concordanță cu virtutea. Cu alte cuvinte, este foarte bolnav ca spirit. Astfel, mândria sau umilința extremă indică o boală extremă a spiritului. Q.E.D.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.