Oferindu-mi întregul eu binelui social

John Dewey (1859-1952) a fost un gânditor american, cunoscut mai ales pentru munca sa în filozofia educației. A crescut în Vermont și ulterior și-a luat doctoratul la Universitatea John Hopkins (Baltimore, Maryland). A predat filosofia la Universitatea Michigan, Universitatea Chicago, Universitatea Columbia și în alte părți. A publicat sute de articole și zeci de cărți despre o varietate de subiecte – societate, educație, psihologie, artă, etică, jurnalism, religie, logică, știință, epistemologie etc. Abordarea sa față de societate se învârte în jurul valorilor democrației, libertății, și gândire rațională. În filosofia educației a dezvoltat așa-numita educație progresivă (sau liberală), a cărei influență asupra educației moderne a fost considerabilă. El a fost, de asemenea, un pionier major al pragmatismului – o abordare filosofică dezvoltată în America secolului al XIX-lea, care consideră cunoașterea ca un instrument pragmatic pentru a face față lumii (spre deosebire de o reprezentare abstractă a realității). A murit la 92 de ani.

Următorul text este adaptat (unele propoziții simplificate) din cartea lui Dewey Ethics (1908). Pentru Dewey, virtuțile sunt instrumente care ne permit să promovăm binele societății. Ei ne cer să investim în ele întregul nostru sine.

Merită să menționăm aici mai multe chestiuni. În primul rând, Dewey respinge o înțelegere individualistă a eticii: nu putem aprecia virtuțile unei persoane izolate. Bunătatea este întotdeauna în raport cu binele societății – este ceea ce ajută societatea să înflorească. În al doilea rând, din acest motiv, valorile etice (cum ar fi virtuțile) nu sunt principii abstracte sau absolute. Acestea depind de condițiile specifice ale societății și se pot schimba atunci când societatea se schimbă. În al treilea rând, aceasta face parte din filosofia generală „pragmatistă” a lui Dewey. Pentru pragmatism, a spune că ideile și valorile sunt corecte sau greșite înseamnă a spune că sunt (sau nu) instrumente utile pentru obiectivele specifice pe care le avem acum. În al patrulea rând, totuși, deși Dewey oferă o interpretare netradițională a semnificației virtuților, totuși vrea să arate că „virtuțile cardinale” tradiționale sunt în concordanță cu abordarea sa pragmatistă.

Din partea II, capitolul 19: Virtuțile

Individului îi revine sarcina să mențină și să extindă valorile care fac viața rezonabilă și bună. Valoarea științei, a artei, a industriei, a relației dintre bărbat și soție, părinte și copil, profesor și elev, prieten și prieten, cetățean și stat – aceste valori există doar dacă există oameni care sunt în mod constant interesați de astfel de bunuri. Prin urmare, orice trăsătură de caracter care promovează aceste bunuri este apreciată – i se dă valoare pozitivă. Orice dispoziție personală care are o tendință contrară este condamnată – are valoare negativă. Obiceiurile de caracter care păstrează și răspândesc binele rațional sau comun sunt „virtuți”. Trăsăturile de caracter care au efectul opus sunt „vicii”.

[…]

Fiecare capacitate naturală, orice talent sau abilitate, fie că este vorba de mintea curioasă, de afecțiune blândă sau de abilitate executivă, devine o virtute atunci când susține sau extinde țesătura valorilor sociale. Și atunci când nu sunt utilizate în acest fel, devin, dacă nu un viciu, atunci cel puțin delincvență.

[…]

Rezultă că sensul sau conținutul virtuților se schimbă din când în când. […] Când instituțiile și obiceiurile se schimbă și abilitățile naturale sunt stimulate și evocate diferit, obiectivele se schimbă și obiceiurile de caracter sunt evaluate în mod diferit […] Niciun grup social nu ar putea fi menținut fără patriotism și castitate, dar sensul real al castității și patriotismului este foarte diferit în societatea contemporană de ceea ce era în triburile sălbatice sau de ceea ce ne putem aștepta să fie peste cinci sute de ani de acum înainte. Curajul într-o societate poate consta aproape în întregime în disponibilitatea de a face față pericolului fizic și morții din devotament față de comunitate. Într-o altă societate, ar putea fi disponibilitatea de a susține o cauză nepopulară în fața ridicolului.

[…]

Orice virtute are anumite trăsături principale și acest lucru ne va ajuta să analizăm și să rezumăm analiza vieții morale:

I. Interesul trebuie să fie întreg sau din toată inima: întregul sine, fără diviziune sau rezervă, trebuie să iasă în scopul propus și să găsească satisfacție în el. Virtutea este integritate; viciul este duplicitate. Bunătatea este dreaptă, corectă; răutatea este strâmbă, indirectă. Interesul incomplet nu este interes, ci indiferență și nesocotire. Această totalitate de interes o numim afecțiune, iubire; iar iubirea este împlinirea legii. O virtute încrâncenată este aproape ca nici o virtute. Entuziasmul complet chiar pentru o cauză rea stârnește admirație, în timp ce lipsa de inimă în orice direcție este întotdeauna disprețuită, interpretată ca lipsă de caracter. Să te predai, să-ți dai întregul sine, este esențial pentru a te identifica cu un scop.

[…]

Ținând cont de faptul că nu încercăm să clasificăm diferite acte sau obiceiuri, ci doar să indicăm trăsături care sunt esențiale pentru toată morala, avem „virtuțile cardinale” ale teoriei morale. Orice obicei sau atitudine de caracter făcut din toată inima, care arată un interes deplin, implică dreptate și dragoste. Când este permanent activ, este curaj, forță sau vigoare. Când este nemiscat și unic, este cumpătare (în sensul său clasic). Și întrucât niciun interes obișnuit nu poate fi integral, durabil sau sincer, cu excepția cazului în care este rezonabil […] prin urmare, căutarea binelui este și înțelepciune sau conștiinciozitate. Este interesul de a descoperi adevăratul bine al situației. Fără acest interes, tot interesul nostru este probabil pervertit și înșelător, ceea ce este regretabil.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.