Tipuri de fericire superioare și inferioare

John Stuart Mill (1806-1873) a fost filosof britanic cu mare influență în domeniile eticii, filosofiei politice și teoriei sociale. De asemenea, a fost membru al parlamentului și susținător al libertății politice, al dreptului la vot al femeilor și al reformelor sociale liberale.

Textul următor este o adaptare din însemnata operă a lui Mill, Utilitarismul. În această carte el își prezintă teoria conform căreia o acțiune este corectă din punct de vedere moral, dacă oferă cea mai mare fericire posibilă pentru cât mai mulți oameni. Din acest motiv, Mill discută în această carte despre natura fericirii, susținând că unele tipuri de fericire sunt superioare altora.

Viziunea care acceptă principiul celei mai mari fericiri ca fundament al moralității susține că acțiunile sunt corecte în măsura în care tind să promoveze fericirea. Și sunt greșite dacă tind să producă opusul fericirii. Prin „fericire” se înțelege plăcerea și absența durerii. Prin „nefericire” se înțelege durerea și absența plăcerii. […] Plăcerea și eliberarea de durere reprezintă singurele lucruri care sunt dezirabile ca scopuri în sine. Iar toate lucrurile dezirabile sunt dorite fie datorită plăcerii care poate fi regăsită în ele, fie pentru că reprezintă moduri prin care poate fi promovată plăcerea și prevenită durerea.

În momentul de față, o astfel de teorie privind viața este combătută de către multe minți luminate. Doctrina conform căreia viața nu are (așa cum o formulează ei) un scop mai înalt decât cel al plăcerii este demnă doar de porci, cu care adepții lui Epicur au fost comparați cu dispreț. […]

Fiind atacați astfel, epicureicii au răspuns mereu că nu ei sunt cei care reprezintă natura umană într-o lumină degradantă, ci chiar acuzatorii lor. […] Comparația dintre viața epicureicilor și cea a fiarelor este considerată ca fiind degradantă, deoarece plăcerile unei fiare nu reușesc să satisfacă concepțiile despre fericire ale ființei umane. Oamenii posedă facultăți ce sunt superioare instinctelor apetitive ale animalelor, iar atunci când devin conștienți de aceste facultăți, pentru ei nimic nu mai reprezintă fericire decât dacă include satisfacerea acestora. […] Dar nu există nicio teorie epicureică cunoscută despre viață care să nu considere plăcerile intelectului, sentimentele și imaginația, și sentimentele morale ca având o valoare mult mai înaltă decât valoarea simplei senzații.

[…]

Dacă sunt întrebat ce înțeleg prin plăcerile care diferă din punct de vedere calitativ sau ce anume face ca o plăcere să fie mai valoroasă ca alta, atunci există doar un singur răspuns posibil. Dintre două plăceri, dacă una dintre ele este preferată de către majoritatea celor care le-au experimentat pe amândouă, atunci această plăcere este mai de dorit.

[…]

Momentan, este de necontestat că cei care sunt familiarizați cu ambele tipuri de plăceri și care sunt apți să le aprecieze și să se bucure de ambele, ar prefera în mod clar să ducă o viață care să angajeze facultățile superioare. Puține ființe umane ar accepta să fie transformate într-un animal inferior, chiar cu promisiunea obținerii celui mai ridicat grad de plăcere al unei fiare. Nicio ființă umană inteligentă nu ar accepta să devină proastă, nicio persoană educată nu ar accepta să fie ignorantă, nicio persoană sufletistă și cu conștiință nu ar fi egoistă și josnică, chiar dacă sunt convinși că prostul, mărginitul sau ticălosul este mai satisfăcut cu propria viață decât sunt ei înșiși.

[…]

Este mai bine să fii o ființă umană nemulțumită decât un porc mulțumit, mai bine să fii un Socrate nemulțumit decât un prost mulțumit. Iar dacă prostul sau porcul au o altă părere, aceasta se datorează faptului că ei cunosc numai propria lor latură a problemei. Ceilalți cunosc ambele părți.

 Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.