Volumul readuce în atenția practicienilor interesați, conceptul antic de meditație, acesta fiind un instrument important ce poate fi folosit în cadrul noilor practici filosofice, îndeosebi în noul domeniu aplicat, consilierea filosofică. Lucrarea propune două exerciții ce pot fi testate individual, ca un prim experiment mental ce poate fi făcut de cei interesați de practicile filosofiei, acum cu ajutorul stării meditative. Consilierea filosofică pune în atenția filosofilor și practicienilor, rolul important pe care îl are filosofia în viața omului, oferind practicienilor instrumente utile unor noi practici, arătând potențialului unei noi specializări, adusă acum în serviciul persoanei, sub forma unor practici filosofice specializate, pe care le prezentăm în cadrul acestui volum, oprindu-ne în mod expres asupra practicii meditative, ca instrument ce poate fi inclus în portofoliul practicienilor și specialiștilor în consilierea filosofică.