Fii întotdeauna pregatit să mori

Michel de Montaigne (1533-1592) a fost un filosof francez influent din timpul renașterii. S-a născut într-o familie bogată din sud-vestul Franței, unde tatăl sau, Lordul de Montaigne, i-a conceput un program educațional bogat acasă. În copilărie a fost crescut vorbind latină, care a devenit prima să limba. A învățat la universitatea din Toulouse, și apoi a avut numeroase poziții politice importante. Când avea aproximativ 30 de ani, familia să l-a obligat să se căsătorească. După moartea tatălui sau a devenit Lord de Montaigne, și la vârstă de 38 de ani s-a întors la proprietatea familei sale și a început să scrie The Essays (Eseurile). După aproape 10 ani de izolare, a plecat să călătorească în Europa, și la întoarcerea lui a devenit primar în Bordeaux. A murit de amigdalită (abces în gura) la vârstă de 59 de ani.

Următorul text este adaptat din eseul “To philosophize is to learn how to die” (“A filosofa este a învăța cum să mori”) din cartea să principala The Essays (Eseurile), pe care a scris-o și revizuit-o numeroase ori între 1571 și moartea să. Aceasta este o colecție de eseuri, scrise în stil personal și conversațional, cu multe anecdote, digresiuni, note autobiografice, și citate a scriitorilor antici. Cu toate acestea, oferă și discuții perspicace și lipsite de prejudecăți, ce au avut o influență considerabilă asupra multor scriitori și gânditori.

Sfârșitul drumului nostru este moartea. Este punctul final necesar pe care îl putem vedea. Și dacă ne înspăimântă, atunci cum putem face un pas înainte fără anxietate? Pentru persoanele obișnuite, soluția este să nu se gândească la moarte. Dar care stupiditate poate produce asemenea cecitate dezgustătoare? […] Tu ai putea spune “Dar contează ce faci, atâta timp cât eviți suferința?” Sunt de acord. Dacă ar fi o cale pentru a evita lovitura Morții – chiar târându-se sub pielea unui vițel – nu aș fi rușinat să o urmez.[…] Dar este o nebunie să te gândești că poți avea succes urmând această cale. Persoanele vin și pleacă, ele aleargă și dansează, și nu spun niciodată vreun cuvânt despre moarte. Totul este bine și frumos. Totuși, când vine moartea – la ei, la soțiile lor, la copiii lor, prietenii lor – și îi surprinde nepregătiți, atunci ce furtună de emoții îi copleșește! Ce planșete, ce supărare,ce disperare! Ai văzut vreodată ceva mai prejos, mai schimbat, atât de confuz?

“Haideți să vizităm moartea frecvent, haideți să ne obișnuim cu ea” (Michel de Montaigne)

Trebuie să ne pregătim pentru ea mai devreme. […] Dacă moartea ar fi un dușman ce ar putea fi evitat, aș sugera să fi un laș. Dar nu se poate face așa. Moartea poate prinde un laș fugind de ea la fel de ușor că pe o persoana onorabilă. Niciun scut nu te poate proteja. Noi trebuie să învățăm să stăm drepți și să ne luptăm cu ea.

Pentru a elimina cel mai mare avantaj pe care îl are moartea asupra noastră, haideți să adoptăm un stil contrar stilului comun. Haideți să eliminăm ciudățenia morții. Haideți să vizităm moartea des, haideți să ne obișnuim cu ea, haideți să ne gândim la moarte mai des decât orice altceva. În fiecare moment haideți să-i imaginăm toate aspectele. Oricând un cal se împiedică, sau o țiglă cade de pe o clădire, sau un ac înțeapă, haideți odată să ne gândim “Și dacă aceasta era moartea?”. Haideți să ne pregătim și să facem un efort. În mijlocul bucuriei și a petrecerilor, haideți să ne reamintim de condiția noastră umană. Haideți să nu lăsăm plăcerea să ne distragă și să ne facă să uităm multele feluri în care bucuria noastră este supusă morții, și multele feluri în care moartea ne amenință că ne fură bucuria[…] Noi nu știm unde ne așteaptă moartea, așa că haideți să o așteptam peste tot. A practica moartea este a practica libertate. O persoana care a învățat cum să moara a dezvățat cum să fie sclav. […] Eu însumi nu sunt atât de melancolic pe cât sunt un visător inactiv. De la început, nimic nu m-a interesat mai mult decât gânduri despre moarte, chiar și în perioadele cele mai lipsite de modestie. […] La început pare imposibil să nu simți înțepătură unor asemenea idei, dar dacă continui să te gândești la ele, într-un sfârșit le îmblânzești. Niciun dubiu în privința asta. Altfel, aș fi în continuă teroare și agitație. […] Acum sunt pregătit să plec, slavă Domnului, oricând el dorește. Eu îmi dezleg nodurile. Deja mi-am luat cât de cât adio de la toți în afară de mine însumi. Nimeni nu s-a pregătit vreodată să părăsească lumea mai simplu sau mai deplin decât mine. Nimeni nu a renunțat la totul mai complet decât eu încerc să renunț. […] Vreau ca moartea să mă găsească plantând legume, nu ingrijorându-mă în privința asta sau a grădinăritului neterminat. Am văzut odată un bărbat murind care, până la ultimul moment, s-a plâns că destinul întrerupea cartea de istore pe care o scria, și că a ajuns numai la al cinsprezecelea sau șaisprezecelea rege al nostru! Noi trebuie să aruncăm asemenea sentimente. Sunt dăunătoare și vulgare.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.