Supra-sufletul

Ralph Waldo Emerson (1803-1882) a fost un filosof, poet și orator american. S-a născut în Boston și a studiat la Harvard College. În 1837 a fondat, împreună cu alți intelectuali americani, „Clubul transcendental”, care a promovat deschiderea către aspectele poetice profunde ale realității. De-a lungul vieții sale, el a scris numeroase lucrări inspiratoare și a susținut multe conferințe emoționante prin țară și a fost considerat liderul mișcării transcendentaliste (o mișcare americană din secolul al XIX-lea). Era cunoscut și pentru opoziția sa față de sclavie. A murit la vârsta de 78 de ani, de pneumonie.

Următoarele sunt pasaje selectate din faimosul eseu al lui Emerson „Supra-Sufletul” (unele propoziții sunt puțin simplificate). Pentru Emerson, „supra-sufletul” (pe care uneori îl numește pur și simplu „sufletul”) este o dimensiune superioară a existenței, care este sursa inspirației, a perspicacității și a înțelepciunii. Este un aspect al realității care ne inspiră să înțelegem mai profund, să ne imaginăm viziuni sublime, să gândim și să scriem poetic și să ne deschidem dincolo de micul nostru eu. Supra-sufletul nu este un „lucru” sau o „entitate” separată. Este, mai degrabă, un aspect al existenței care ne învăluie și care ne poate ridica, ca o fântână ascunsă a vieții superioare.

Omul este un flux a cărui sursă este ascunsă. Ființa noastră coboară în noi de nu știm unde. Calculatorul cel mai exact nu poate prezice că ceva incalculabil s-ar putea să nu se întâmple chiar în momentul următor. Sunt forțat în fiecare moment să recunosc o origine mai mare a evenimentelor decât voința pe care eu o numesc „a mea”.

Așa cum este cu evenimentele, la fel este și cu gândurile. Când mă uit la râul care curge din regiuni pe care nu le văd, își revarsă o vreme cursul în mine, văd că sunt dependent – nu o cauză, ci un spectator surprins al acestei ape eterice; că pot să doresc și să caut și să fiu receptiv, dar viziunile provin dintr-o energie străină.

Criticul Suprem privind erorile din trecut și prezent și singurul profet a ceea ce trebuie să fie, este acea mare natură în care ne odihnim, la fel cum pământul se află în brațele moi ale atmosferei. Este acea Unitate, acel Supra-Suflet, care conține ființa particulară a fiecărui individ și unde este făcut una cu toate celelalte ființe; acea inimă comună pe care o venerează orice conversație sinceră, căreia i se supune orice acțiune corectă; acea realitate copleșitoare care ne invalidează trucurile și talentele și ne obligă pe toți să fim ceea ce suntem și să vorbim din caracterul nostru și nu din limba noastră, și care tinde întotdeauna să treacă în gândul și mâna noastră și să devină înțelepciune și virtute și putere și frumusețe.

Trăim în succesiune, în diviziune, în părți, în particule. Între timp, în interiorul fiecărei persoane se află sufletul întregului, liniștea înțeleaptă, frumusețea universală, de care fiecare parte și particulă este în mod egal legată, eternul întreg. Iar această putere profundă în care existăm și a cărei fericire ne este accesibilă, nu este doar autonomă și perfectă în fiecare oră; în plus, actul de a vedea și lucrul care este văzut, văzătorul și spectacolul, subiectul și obiectul, sunt una. […]

Totul arată că sufletul dintr-o persoană nu este un organ, ci animă și pune în mișcare toate organele. Nu este o funcție – ca puterea memoriei, a calculului, a comparației, dar le folosește ca mâini și picioare. Nu este o facultate, ci o lumină. Nu este intelectul sau voința, ci stăpânul intelectului și al voinței, fundalul ființei noastre în care se află – o imensitate care nu este posedată și care nu poate fi posedată. Din interior sau din spate, o lumină strălucește prin noi asupra lucrurilor și ne face conștienți că nu suntem nimic, dar lumina este totul. Omul este fațada unui templu în care locuiesc toată înțelepciunea și tot binele.

[…]

Ne referim la anunțurile sufletului, la manifestările naturii sale, cu termenul de Revelație. Acestora li se alătură întotdeauna emoția sublimului. Pentru că această comunicare este un aflux al minții divine în mintea noastră. Este un reflux al râului individual înainte de valurile curgătoare ale mării vieții. Fiecare experiență distinctă a acestei porunci centrale agită persoana cu uimire și încântare. Un fior trece prin toată lumea la recepția noului adevăr sau la efectuarea unei acțiuni grozave, care iese din inima naturii. În aceste comunicări, puterea de a vedea nu este separată de voința de a face, dar perspicacitatea provine din ascultare, iar ascultarea provine dintr-o percepție veselă. Fiecare moment în care individul se simte invadat de el – este memorabil.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.