Dorința imposibilă de contopire cu cel iubit

Tullia d’Aragona (1510 – 1556) a fost o poetă și filosoafă italiană. Asemeni mama sale, a fost curtezană (o doamnă de curte, însoțitoare a unor persoane influente) care a avut șansa să se nască într-o scurtă perioadă de timp, în care curtezanele se bucurau de o relativă libertate economică și socială. (Mai târziu în timpul vieții sale, societatea italiană a devenit mai conservatoare.) În copilărie, a fost educată în domeniul științelor umaniste clasice de un cardinal care probabil era tatăl ei biologic, dovedind o dotare intelectuală specială. Când era tânără, a avut succes ca poetă și scriitoare și a fost în contact cu intelectuali și poeți importanți, dintre care unii îi erau iubiți. Mai târziu și-a transformat casa într-o academie filosofică. Nu se știu prea multe despre ultimii ani de viață, dar se pare că sănătatea s-a deteriorat treptat până la moartea ei.

Următoarele fragmente sunt adaptate din cartea Aragonei, ”Dialoguri despre infinitul dragostei” (1547), o carte care a devenit populară pe vremea ei. În secolul al XVI-lea, a existat un puternic interes filosofic pentru dragoste, iar Aragona a fost parte a acestei tendințe. Cea mai mare parte a cărții este un dialog între Aragona și Benedetto Varchi, care în viața reală a fost un intelectual celebru din Florența și, de asemenea, prietenul și susținătorul ei. Dialogul este probabil fictiv, deși unii cercetători cred că se bazează pe o conversație reală.

Aragona și Varchi discută aici dacă dragostea este „infinită” – cu alte cuvinte, dacă dragostea este o dorință care vizează un țel specific, astfel încât să se încheie odată ce îndrăgostiții își ating scopul pe care și-l doresc. Aragona sugerează că, deși dragostea are un țel, acesta este unul imposibil și, prin urmare, nu este niciodată atins. Pentru a arăta acest lucru, Aragona face distincție între două feluri de iubire: iubirea „vulgară” în care îndrăgostitul caută satisfacție și iubirea „onestă” în care îndrăgostitul are dorința imposibilă de a se contopi cu persoana iubită, atât spiritual cât și trupesc, și să devină un singur tot.

TULLIA: Dorințele oamenilor îndrăgostiți sunt infinite și nu se pot opri niciodată după atingerea unui scop. Acest lucru se datorează faptului că, după atingerea unui țel, tânjesc după altceva, și altceva din nou și altceva și mai mult după aceea. Și așa continuă, un lucru după altul. Nu pot fi mulțumiți, așa cum spune Boccaccio despre sine în introducerea Decameronului său. Acesta este motivul pentru care oamenii îndrăgostiți pot plânge pe moment și râde în minutul următorul. Pot chiar să râdă și să plângă în același timp. Este un fenomen uimitor și aproape imposibil pentru muritorii de rând! Îndrăgostiții au atât speranță, cât și frică. Simt căldură mare și frig excesiv în același timp. Doresc și resping în egală măsură, apucând în mod constant lucrurile, dar fără să țină nimic. Ei pot vedea fără ochi. Nu au urechi, dar pot auzi. Strigă fără limbă, zboară fără să se miște. Sunt în viață în timp ce mor. Spun și fac multe lucruri uimitoare despre care scriu poeții. […]

VARCHI: Deci, în cele din urmă, ați ajuns la concluzia că dragostea este infinită, astfel încât cineva nu poate iubi în anumite limite, deoarece iubiții au întotdeauna dorințe noi și nu sunt niciodată mulțumiți de ceea ce primesc fără să tânjească după ceva mai mult. Nu-i așa?

TULLIA: Perfect adevărat.

VARCHI: Acum, contrar acestei concluzii, argumentez astfel: […] Dacă toți cei care își ating țelul opresc căutarea, rezultă în mod necesar că toți iubiții care își ating scopul sunt mulțumiți și dragostea se stinge.

TULLIA: Asta este de netăgăduit.

VARCHI: Prin urmare, iubirea are un scop și, prin urmare, este posibil să iubești în anumite limite. Deci, concluzia la care ai ajuns mai devreme este incorectă.

TULLIA: Nu, am tras corect această concluzie […] Cuvântul „dragoste” este polivalent și poate reprezenta mai multe tipuri de iubire. Și nu m-ai întrebat la care mă refer.

VARCHI: Ah, signora Tullia! M-ai prins!

TULLIA: […] Permiteți-mi să spun că dragostea este de două feluri. O vom numi pe prima dragoste „vulgară” sau „necinstită”, cealaltă „cinstită”, cu alte cuvinte neprihănită. Dragostea necinstită – care este specifică indivizilor vulgari sau josnici (al căror suflet este josnic și mârșav, cărora le lipsește virtutea sau rafinamentul, indiferent dacă sunt din familii nobile sau neînsemnate) este generată de dorința de a se bucura de obiectul iubit, cum este cazul animalelor comune. Vor pur și simplu să obțină plăcere și să dea naștere cuiva care seamănă cu ei înșiși, fără alte gânduri sau preocupări. Cei care sunt mânați de această dorință și care iubesc în acest fel, odată ce își ating scopul și își satisfac dorința, nu mai iubesc. […] Desigur, nu mă gândeam la acest tip de dragoste.

VARCHI: Cu siguranță te cred, pentru că știu că inima ta nobilă nu ar fi coborât niciodată atât de jos încât să se gândească chiar să vorbească despre lucruri atât de josnice. Dar te rog, continuă.

TULLIA: Dragostea cinstită, care este caracteristică oamenilor nobili (oameni care au aspirații rafinate și neprihănite, fie că sunt bogați sau săraci) nu este generată de dorință, ca și cealaltă dragoste, ci de rațiune. Scopul principal este de a se transforma în obiectul iubirii celuilalt, cu dorința ca persoana iubită să fie convertită în sine, astfel încât cei doi iubiți să devină unul. […] Și această transformare nu poate avea loc decât la nivel spiritual. Așadar, în acest tip de iubire, rolul principal îl joacă simțurile „spirituale”, cele ale văzului și auzului și, mai presus de toate, imaginația, deoarece este cea mai apropiată de spiritual. Dar, de fapt, iubiții doresc, de asemenea, să înfăptuiască o uniune corporală, pe lângă una spirituală, pentru a ajunge la o identificare totală cu persoana iubită. Și întrucât această unitate corporală nu poate fi realizată niciodată – pentru că este imposibil ca corpurile fizice să se contopească unul în celălalt, iubiții nu își vor satisface niciodată dorința. Prin urmare, iubirea nu este limitată, așa cum am concluzionat mai devreme. […]

VARCHI: Tot ceea ce ai spus m-a încântat foarte mult.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.