Acțiunile corecte aduc fericirea.

Jeremy Bentham (1748-1832), un filosof și reformator social englez, a fost unul dintre principalii gânditori din istoria eticii moderne. El a fost primul care a formulat principiile utilitarianismului, conform cărora acțiunile sunt corecte sau greșite în funcție doar de fericirea („utilitatea”) sau nefericirea pe care o produc. Această idee a fost dezvoltată ulterior de studentul său, filosoful John Stuart Mill, astfel încât filozofii din zilele noastre îl citează adesea pe Mill mai mult decât pe Bentham.

Bentham s-a născut la Londra într-o familie bogată și, în copilărie, a prezentat abilități intelectuale deosebite. A studiat dreptul și, ulterior, a imaginat mai multe reforme sociale în ceea ce privește închisorile, drepturile omului și alte probleme. La început ideile sale nu au fost apreciate, dar mai târziu în viață influența sa asupra societății britanice a crescut. A corespondat cu mulți gânditori, a scris multe cărți și a fondat un jurnal influent. A murit la vârsta de 84 de ani, lăsând în urmă mii de pagini scrise.

Următorul text este adaptat din capitolul 1 al cărții lui Bentham „O introducere în Principiile Moralei” (1789). Aici Bentham definește principiul de bază al abordării utilitariene, principiul utilității: plăcerea (sau fericirea) așteptată este ceea ce (a) determină dacă o acțiune este corectă sau greșită din punct de vedere moral și (b) îi motivează pe oameni să acționeze. O acțiune este corectă din punct de vedere moral, prin urmare, dacă maximizează plăcerea (sau fericirea sau ceea ce el numește „utilitate”) a persoanelor implicate.

I. Natura a pus omenirea sub stăpânirea a doi stăpâni suverani: durerea și plăcerea. Doar acești doi poli indică ceea ce AR TREBUI să facem și, de asemenea, pentru a determina ce VOM ALEGE să facem. Atașate tronului lor sunt, pe de o parte, standardul binelui și răului, iar pe de altă parte lanțul cauzelor și efectelor. Ei ne guvernează în tot ceea ce facem, în tot ceea ce spunem, în tot ceea ce gândim. Orice efort pe care îl putem face pentru a respinge regula lor va servi doar pentru a demonstra și confirma acest lucru. O persoană poate pretinde în cuvinte că își respinge imperiul, dar în realitate va rămâne supus acestuia. Principiul utilității recunoaște această supunere și o face fundamentul acelui sistem – al cărui scop este să alimenteze țesătura fericirii cu mâinile rațiunii și ale legii. Sistemele care încearcă să pună la îndoială acest principiu se ocupă de sunete în loc de simț, de capriciu în loc de rațiune, de întuneric în loc de lumină.

Dar suficientă metaforă și poetică! Nu prin astfel de mijloace trebuie îmbunătățită știința morală.

II. Principiul utilității este fundamentul lucrării prezente: Prin urmare, va fi adecvat să începem cu o relatare explicită și determinată a ceea ce înseamnă. Principiul utilității este principiul care aprobă sau dezaprobă orice acțiune, în funcție de tendința pe care pare să o aibă de a crește sau de a reduce fericirea oamenilor luați în considerare. Sau, ceea ce este același lucru cu alte cuvinte: să promoveze sau să se opună acelei fericiri. Spun „orice acțiune” și, prin urmare, nu doar acțiunile unui individ privat, ci și orice act de guvernare.

III. Prin „utilitate” înțeleg acea proprietate a oricărui obiect care tinde să producă beneficii, avantaje, plăcere, bine sau fericire (toate acestea ajung la același lucru) sau (ceea ce vine din nou la același lucru) pentru a preveni apariția neplăcerii , durerii, răului sau nefericiri pentru persoanele luate în considerare. Dacă ne referim la comunitate în general, atunci fericirea comunității; dacă este un individ anume, atunci fericirea acelui individ.

IV. Interesul comunității este una dintre cele mai generale expresii în limbajul moralității – nu este de mirare că sensul său este adesea pierdut. Atunci când are un sens, acesta este: Comunitatea este un corp imaginar, compus din persoane individuale care sunt considerate membri ai acesteia. Care este, atunci, interesul comunității? Este suma intereselor membrilor individuali care o compun.

VI. Se poate spune că o acțiune este de acord cu principiul utilității […] atunci când tendința sa de a crește fericirea comunității este mai mare decât tendința sa de a o diminua.

IX. O persoană este un susținător al principiului utilității, atunci când aprobarea sau dezaprobarea sa față de orice acțiune este determinată și proporțională cu tendința pe care crede că acțiunea o are de a crește sau de a reduce fericirea comunității. Sau, cu alte cuvinte, la acordul sau dezacordul său cu legile utilității.

X. Putem spune aceasta despre o acțiune care este în acord cu principiul utilității: Ori este o acțiune care ar trebui făcută, ori cel puțin nu este o acțiune care nu ar trebui făcută. Se poate spune, de asemenea, că este corect – ar trebui făcut; sau cel puțin că nu este greșit să o faci. Că este o acțiune corectă sau cel puțin că nu este o acțiune greșită. Atunci când sunt interpretate în acest fel, cuvintele „ar trebui”, „corect” și „greșit” și altele de acest fel au un sens. Dacă nu, nu au sens.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.