Fericirea reușitei

Bertrand Russell (1872-1970) a fost un important filosof britanic din prima jumătate a secolului al XX-lea, fiind, de asemenea, logician și matematician. A fost unul dintre fondatorii logicii moderne și a avut contribuții semnificative în domeniul filosofiei analitice și în cel al filosofiei limbajului. În 1950 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru literatură. În anumite perioade ale vieții sale, a fost, de asemenea, activist, militând pentru pacifism și împotriva colonialismului și a armelor nucleare.

Următorul text este adaptat din lucrarea lui Russell, În căutarea fericirii (1930). Russell a scris această carte adresându-se publicului larg și nu mediului academic. În prefața cărții el menționează că aceasta se bazeazăpe propria sa experiență și observație, și nu pe vreo „filosofie profundă”.

Există două tipuri de fericire, cu toate că, desigur, există grade între acestea. Cele două tipuri pot fi descrise ca fericire simplă și fericire extravagantă, sau ca fericire animală și spirituală, sau ca fericire a inimii și a capului. […] Probabil că cel mai simplu mod în care poate fi descrisă diferența dintre cele două tipuri de fericire este prin a menționa că una dintre ele este disponibilă tuturor oamenilor, în timp ce cealaltă este accesibilă numai celor care știu să scrie și să citească.

Pe când eram băiat am cunoscut un om care bubuia de fericire, a cărui afacere era să sape puțuri. Era foarte masiv și avea mușchi incredibili. Nu știa nici să citească, nici să scrie. […] Fericirea sa nu depindea de surse intelectuale. […] Era bazată pe energie fizică, pe a avea suficient de muncă și pe depășirea obstacolelor sub formă de rocă. Fericirea grădinarului meu este de aceeași natură.

[…]

Plăceri similare celor ale grădinarului meu sunt la dispoziția celor mai educați oameni. Diferența pe care o face educația constă numai în modul în care sunt obținute aceste plăceri. Plăcerile reușitei necesită dificultăți care la început par prea grele, cu toate că la final acestea sunt de obicei depășite.

[…]

Printre oamenii cu înaltă educație din comunitate, cei mai fericiți sunt în prezent oamenii de știință. Mulți dintre cei mai buni oameni de știință sunt simpli din punct de vedere emoțional și obțin o atât de mare satisfacție din munca lor, încât se pot bucura de plăcerea de a mânca și chiar de a se căsători. Artiștii și oamenii de litere consideră că este o cerință să fie nefericiți în căsniciile lor, dar oamenii de știință sunt destul de frecvent capabili de fericirea domestică de modă veche. Motivul pentru acesta este că părțile superioare ale inteligenței lor sunt pe deplin absorbite de către munca lor și nu interferează cu regiunile unde nu au de lucru. Prin urmare, ei nu au nevoie de emoții complexe.

[…]

Toate condițiile pentru fericire sunt realizate în viața omului de știință. El are o activitate care îi utilizează pe deplin abilitățile și obține rezultate ce par importante nu numai pentru el însuși, ci și pentru publicul larg, chiar și atunci când acel public nu le poate înțelege deloc.

[…]

Orice nefericire depinde de un fel de dez-integrare în interiorul sinelui. Există dezintegrarea care este cauzată de o lipsă de coordonare între mintea conștientă și cea inconștientă. Și există o lipsă de integrare între sine și societate, unde cele două părți nu sunt unite de către forța afecțiunii și a intereselor obiective. Persoana fericită este acea persoană care nu suferă din cauza niciunuia dintre aceste două eșecuri ale unității și a cărei personalitate nu este nici divizată împotriva ei înșiși, nici nu este în conflict cu lumea. Un astfel de om se simte cetățean al universului, bucurându-se în mod liber de spectacolul oferit de acesta și de bucuriile pe care le oferă. El este netulburat de către gândul morții, deoarece el nu se simte separat de cei care vor veni după el. Cea mai mare bucurie poate fi găsită într-o astfel de uniune instinctivă profundă cu fluxul vieții.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.