Locuiesc în corpul meu

Maurice Mearleau-Ponty (1908-1961) a fost un filosof francez cunoscut pentru munca lui cu privire la filosofia corpului. A studiat filosofia la Școala Normală Superioară din Paris. A predat apoi la o serie de instituții academice, și până la urmă a devenit Șeful catedrei de filosofie la College de France. A murit de un atac cerebral a vârsta de 53 de ani.

Merleau-Ponty a fost un important fenomenolog. Fenomenologia este o mișcare filosofică a primei jumătăți a secolului 20, fondat de Edmund Husserl. Ideea de bază este că experiența este fundamentul lumii noastre. De exemplu, pentru a învăța despre natura timpului, trebuie să investighezi experiența timpului.

Merleau-Ponty a dus fenomenologia într-o altă direcție, scoțând în evidență centralitatea corpului în experiența noastră. Conform lui, am experiența de a trăi în corpul meu, acționând prin corpul meu. Prin corpul meu pot să mă mișc în spațiu, să ating obiecte, și să interacționez cu alții. Experiențele mele nu sunt reprezentări private într-un spațiu privat, ci mai degrabă acțiuni în lume.

Următoarele pasaje sunt adaptate din cartea lui Merleau-Ponty, ”Fenomenologia percepției”(1945). Când le citești, observă următoarele teme importante: În primul rând, nu am experiența corpului meu ca un obiect în spațiu, ci mai degrabă, îmi locuiesc corpul, acționez prin corpul meu, întâlnesc lumea prin corpul meu. În al doilea rând, corpul meu știe cum să se miște și să acționeze, nu trebuie să calculez cum să îl mișc. Corpul meu are propria lui cunoaștere. În al treilea rând, lumea pe care o experimentez este o lume publică, nu o reprezentare privată în mintea mea.

Partea 1, Capitolul 3

Nu ar trebui să spunem despre corpul nostru că se află ÎN spațiu, sau ÎN timp. El locuiește spațiul și timpul. Dacă mâinile mele desenează o traiectorie complicată prin aer, nu trebuie să  adun toate mișcările într-o direcție și apoi să scad toate mișcările din cealaltă direcție. (…) În măsura în care am un corp prin care mă manifest în lume, spațiul și timpul nu sunt o colecție de puncte pentru mine, nici nu sunt multe relații unificate de către conștiința mea, care îmi poziționează corpul printre ele. Nu sunt ÎN spațiu și timp și nici nu concep spațiul și timpul. Aparțin lor, corpul meu se combină cu ele și le include. (…)

Este posibil să știi să tastezi fără să știi să spui unde se află literele pe tastatură. A ști să tastezi nu este același lucru cu a cunoaște locația fiecărei litere, și nici cu a avea un reflex pentru fiecare (…) Este un fel de cunoaștere în mâini care apare atunci când fac un efort corporal. (…)

Îmi mișc picioarele, nu ca obiecte în spațiu, situate la un metru de capul meu, ci ca putere de mișcare care extinde intențiile mele motorii. (…) Dar corpul meu nu este doar un spațiu expresiv printre alții. Este originea tuturor celorlalte corpuri, o mișcare expresivă care le face să existe ca lucruri, chiar în mâinile mele și sub ochii mei.

Partea a 3-a, capitolul 1

Când îmi iau în considerare percepția, înainte să încep să teoretizez despre ea, nu mă simt niciodată ca și cum aș fi închis în senzațiile mele private. Prietenul meu Paul și cu mine ne arătăm unul altuia diferite detalii din peisaj. Și degetul lui Paul care arată spre turnul bisericii, nu este un ”deget-pentru-mine” pe care îl interpretez ca ”o-biserică-pentru-mine”. Este chiar degetul lui Paul care îmi arată turnul pe care Paul îl vede. Similar, când fac o mișcare înspre ceva punct din peisaj pe care îl văd, nu îmi imaginez că îi produc lui Paul viziuni interne care sunt doar anoloage celor pe care le am eu. În contrast, cred că gesturile mele invadează lumea lui Paul și îi ghidează privirea. (…) Asta este clar dacă înțelegem că lumea este câmpul experienței noastre, și că nu suntem altceva decât o față a lumii. (…)

Sunt un câmp al experienței. În ziua în care m-am născut, ceva a început, ceva care chiar și în timpul somnului, nu mai poate să se oprească să vadă sau să nu vadă, să simtă sau să nu simtă, să sufere sau să fie fericit, să gândească sau să se oprească din gândit, pe scurt, să facă față lumii. Ce a început aici, nu a fost un set nou de senzații sau stări de conștiință, nici măcar o nouă monadă sau o nouă perspectivă. A fost începutul unor noi situații posibile. (…) În casa în care un copil este născut, toate obiectele își schimbă semnificația. Încep să aștepte un tratament încă nedeterminat de către mâinile copilului. (…)

Sunt într-o situație fiindcă îmi forțez identitatea în realitate fiind un corp, și intrând lumea prin acel corp. Esența subiectivității este conectată cu corpului și a lumii, pentru că existența ca subiectivitate este aceeași ca existența corpului și ca existența lumii, și pentru că subiectul care sunt nu este separabil de acest corp și de această lume.

Trăiesc în corpul meu, nu în mintea mea privată. Gesturile mele invadează spațiul, invadează spațiul tău.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.