Giacomo Leopardi (1798-1837) a fost un ganditor si mare poet Italian. S-a nascut intr-o familie nobila si a primit o educatie particulara. Cand s-a mutat la Roma in jurul varstei de 20 de ani, a fost profund dezamagit de ipocrizie si coruptie, si cu toate ca ulterior s-a mutat in alte orase, atitudinea sa critica si pesimista a continuat pentru tot restul vietii sale. In scrierile sale filozofice si jurnalele personale a scris despre conditia umana, adesea intr-un mod pessimist. Poezia sa a fost Romantica. Sanatatea sa a ramas fragila in cea mai mare parte a vietii sale si a murit de insuficienta cardiaca la varsta de 39 de ani.
Fragmentul urmator este adaptat dupa cartea sa GANDURI (Pensieri, 1837), o mare colectie de fragmente despre umanitate, adesea pesimiste si critice. In pasajele de mai jos Leopardi argumenteaza ca placerea pe care ne-o produce muzica nu vine din legile sofisticate ale compozitiei muzicale (sau ceea ce numeste “teoria frumusetii” sau “corectitudine”), ci doar din doua fapte simple: In primul rand, din faptul ca ascultatorii sunt obisnuiti cu acest gen de muzica. In al doilea rand, din calitatile vocii artistului (sau sunetul). Pe scurt, muzica agreabila nu este decat o secventa de sunete cu care suntem obisnuiti, produse de o voce frumoasa. Acest punct de vedere pare consecvent cu opinia scazuta a lui Leopardi despre umanitate si viata.
[Fragmentele 3208-9]
Ceea ce constituie melodia in muzica este faptul ca armonia tonurilor este determinata de obisnuinta, sau de legi arbitrare (inventate de profesionisti). Aceasta se poate vedea in faptul ca melodiile muzicale nu ii incanta pe cei care nu au experienta profesionala, decat daca secventa tonurilor este una cu care urechile lor sunt obisnuite[…] Muzica lui Rossini este apreciata in mod universal numai fiindca melodiiile sunt fie in intregime populare si culese (ca sa spunem asa) din gurile oamenilor, sau se aseamana acestor secvente de tonuri cu care oamenii sunt familiarizati sau cu care s-au obisnuit.
[Fragmentele 3422-3425]
Putem vedea miracolul muzicii, puterea pe care o are in mod natural asupra emotiilor noastre, placerea pe care ne-o da, puterea de a starni entuziasmul si imaginatia, etc., se bazeaza pe sunet si voce […] cand se combina intr-un fel care place in mod natural auzului.
Putem de asemenea vedea ca nu este o chestiune legata de melodie. Si putem vedea ca in consecinta scopul principal al muzicii si al efectelor sale nu apartin strict teoriei compozitiei frumoase. […] Putem realiza acest lucru din faptul ca nu exista melodie atat de slaba incat sa nu provoace o placere imensa daca este interpretata perfect de catre un instrument sau voce placuta. Si invers, nu exista o melodie atat de frumoasa incat sa provoace vreo incantare atunci cand este interpretata de un instrument sau voce neatragatoare, de exemplu cu bete pe o bucata de lemn, sau mai multe bucati de lemn corespunzand diverselor tonuri.
“Nici o melodie nu este atat de slaba, incat sa nu provoace o imensa placere atunci cand este interpretata perfect de o voce placuta” (Leopardi, 1837)
Recent oamenii au avut ocazia sa observe aceste adevaruri atunci cand, conform relatarilor, vocea uimitoare a cantaretei Angelica Catalani aproape a recreat efectul miraculous al muzicii vechi asupra ascultatorilor sai. Acest efect cu siguranta nu se datoreaza in totalitate si nici macar partial melodiilor. Aceste melodii, pe langa faptul ca ar fi putut fi cantate de catre o mie de alti interpreti, sunt cunoscute ca fiind cat se poate de banale si plictisitoare. Toata incantarea, deci, provine din vocea cantaretei, mai exact, din acele calitati ale vocii care sunt placute in mod natural auzului : extraordinara dulceata, flexibilitate, viteza, gama, etc, o voce rezonanta, clara, pura, patrunzatoare, oscilanta, clocotitoare, ca si strunele altor instrumente muzicale, etc, etc.
Toate aceste calitati sunt independente de corectitudinea muzicala (= regulile compozitiei).
[…] Nu melodiile insele sau noutatea lor produce aceasta incantare. Sunt instrumentele, vocile, care sunt atat de raffinate si perfectionate […] Cand calitatea perfecta a acestor organe este combinate cu arta de a le utiliza perfect – adica, producand cele mai placute sunete pe care cineva lipsit de talent nu le-ar putea produce, si cand aceasta se combina cu arta de a armoniza aceste organe impreuna intr-un mod care este natural cel mai placut urechii (ca si arta amestecarii aromelor), rezultatul este o dulceata […} care produce suprema placere si un efect miraculous. Aceasta placere si efect nu au nimic de-a face cu frumusetea [=compozitie frumoasa], pentru ca nu au nimic de-a face cu corectitudinea.[…]
In lumina acestor observatii putem explica efectiv, mai bine decat in orice alt fel, multe dintre miracolele muzicii antice, mai ales cele spuse de natiuni in cele mai nesofisticate timpuri, cum ar fi Saul si David din Biblie, etc. Aceste miracole nu au izvorat din calitatile melodiilor, asa cum se crede in mod current, ci din calitatile artificiale sau naturale ale instrumentelor si vocilor, si metodele de a le folosi, deoarece aceste calitati dadeau nastere sunetelor sau armoniei sunetelor, care erau extraordinar de placute auzului in felul lor – extraordinar, vreau sa zic, pentru acele natiuni si acele timpuri.
Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.