Creatorul singuratic și pasionat

Friedrich Nietzsche (1844-1900) a fost filozof german și unul dintre cei mai influenți gânditori ai modernităâii. A studiat teologia și filologia clasică la Universitatea din Berlin, dar pe parcurs și-a pierdut credința și a continuat doar cu filologia. La vârsta de 24 de ani a devenit profesor de filologie la Universitatea din Basel (deși încă nu-și scrisese teza de doctorat). A întrerupt pentru un timp, pentru a servi ca asistent medical în armata prusacă, apoi s-a întors și a continuat să predea. A fost influențat ani la rândul de compozitorul Wagner. Starea lui de sănătate a început să decadă, iar la vârsta de 34 de ani s-a pensionat, cu o pensie modestă. Asta l-a ajutat să fie mai productiv în a scrie și să călătorească. În 1899, la Torino în Italia, a colapsat și suferit o cădere nervoasă. Pentru restil vieții sale, a rămas în îngriirea mamei lui și a surorii lui.

Viziunea lui Nietzsche despre cum să ne raportăm la viață e cel mai bine descrisă de ideea de ”supraom”. Supraomul e persoana care-ți depășește sinele mărunt, respinge autoritatea și mentalitatea de turmă și trăieșe pe deplin, cu pasiunea și liber în lumina propriilor sale valori. Următoarele trei secțiuni exprimă aspecte diferite ale ”supraomului” lui Nietzsche.

                Prima secțiune, ”Voință și val” din Știința voioasă (o carte unde termenul de ”supraom” nu apare încă), folosește imaginea valurilor ca metaforă pentru o viață plină de pasiune ce provine din puterea voinței.

                A doua secțiune, ”Excelsior”, din aceeași carte, descrie provocarea pe care o întâmpină cel care trăiește liber și respinge autoritatea, în special promisiunile religiei legate de adevăr, pace și fericire.

                A treia secțiune, ”Despre înțelepți vestiți” din ”Așa grăit-a Zarathustra”, aplică aceeași viziune, de data aceasta asupra intelectualilor. Aici Nietzsche râde de ”înțelepți” – intelectualii academici care urmează idei aprobate. Îi pune în contrast cu persoanele care au pasiune intelectuală și curajul de a-și crea propriile lor idei.

VOINȚĂ ȘI VAL (din Știința voioasă, 310)

Cât de lacom se apropie acest val, ca şi cum ar trebui să ajungă la ceva! Cu câtă agitație pătrunde până în cele mai adânci fisuri ale râpei stâncoase! Pare că vrea să întreacă pe cineva, pare că acolo este ascuns ceva de preţ, de foarte mare preţ. Şi acum se întoarce, mai încet dar încă alb tot de agitaţie — e oare dezamăgit? Dar iată că se şi apropie alt val, mai lacom, mal sălbatic decât primul şi sufletul său pare de asemenea plin de taine şi de poftă de a săpa după comori. Aşa trăiesc valurile. Aşa trăim noi, cei care ave dorință. Mai multe nu voi spune.

[…]

Ridicaţi-vă trupurile verzi şi primejdioase cât de sus puteţi! Clădiţi un zid între mine şi soare, la fel cum faceți și acum! Într-adevăr, n-a mai rămas nimic din lume decât un apus verde şi fulgere verzi. Faceţi ce vreţi, urlaţi de plăcere sau răutate – sau scufundaţi-vă din nou, turnați-vă smaraldele în adâncuri și acoperiți-le cu nesfârşita voastră spumă albă […]. Căci — ascultaţi bine — vă cunosc pe voi şi tainele voastre. Vă cunosc soiul! Oare voi şi eu nu suntem oare la fel? Oare nu avem noi aceeași taină?

EXCELSIOR! (din Știința voioasă, 285)

Nu te vei mai ruga niciodată, nu vei mai adora niciodată, nu te vei mai odihni nicicând în nesfârşită încredere. Îți interzici să te opreşti în faţa unei ultime înţelepciuni, a unei ultime bunătăți, a unei ultime forţe și îți descătușezi gândurile. Nu ai nici un străjer sau prieten pentru cele şapte singurătăţi ale tale […] Nu mai există sens în ceea ce se întâmplă, nici iubire în ceea ce ţi se va întîmpla. Inimii tale nu-i mai este deschis nici un loc unde ar putea doar să găsească fără să mai caute. Te împotrivești unei ultime păci, dorind veşnica reîntoarcere a războiului şi a păcii.

Om al renunţării, vrei să renunţi la toate acestea? Cine îţi va da puterea de care ai nevoie? Nimeni încă nu a avut această putere!

DESPRE ÎNȚELEPȚI VESTIȚI (din Așa grăit-a Zarathustra)

Îl numesc ”drept” pe cel ce va merge în pustiuri fărăr de Dumnezeu după ce-și va fi făcut țăndări inima care adora. În nisipul galben, ars de soare el privește cu însetare oazele pline de fântâni, unde ființele se odihnesc la umbra arborilor. Dar setea lui nu-l face să devină asemenea celor tihniţi, deoarece unde se găsesc oaze se găsesc și idoli.

Înfometată, singură, violentă şi fără Dumnezeu – aşa se vrea a fi voința sa de leu. Străină oricărei fericiri de sclav şi liberă de zei şi adoraţii, fără de frică dar înfricoşătoare, mare şi singuratică – aşa este voinţa omului drept.

[…]

Nu sunteţi vulturi, de aceea n-aţi avut niciodată parte de fericirea din teroarea spiritului. Iar cine nu e pasăre, nu ar trebui să-și facă cuib deasupra abisurilor.

Voi sunteţi doar călăi pentru mine, nici calzi nici reci. Dar orice cunoaştere curge rece. Reci ca gheaţa sunt izvoarele spiritului, răcoaritoare pentru mâinile fierbinți și pentru omul activ. Voi vestiți înțelepți – stați onorabili și ţepeni, cu spinarea dreaptă. Nu vă mișcă nici o rafală de vânt.

N-aţi văzut niciodată o pânză de corabie rotunjindu-se și umflându-se, fremătând în violenţa vântului? Asemeni pânzei, fremătând în violenţa spiritului, înțelepciunea mea merge pe mare — sălbatica mea înţelepciune.

Voi însă, slugile poporului, înţelepţi vestiți— cum aţi putea să mă însoţiţi pe mine?

                Aşa grăit-a Zarathustra.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.