Sexualitatea ca limbaj

Robert Solomon (1942-2007) a fost filozof American. A predate filozofia la mai multe universități, dar cel mai mult la University of Texas. A scris multe articole și publicații despre filozofie, emoții și dragoste în Europa secolelor IX-XX. Unele dintre scrierile sale au fost elaborate împreună cu soția sa, și ea de asemenea, professor de filozofie. A murit la vârsta de 64 de ani de hipertensiune pulmonară.

Următorul text este adaptat (cu câteva fraze simplificate) din articolul lui Solomon – ”Sex și perversiune” (1975), în care argumentează împotriva conceptului de ”perversiune sexuală”. Pentru a înțelege de ce Solomon respinge acest concept, trebuie amintit că abordarea lui aspura emoțiilor e ”congnitivistă”. Așa cum argumentează în multe din scrierile sale, emoțiile nu se opun congniției și rațiunii. Iubirea nu este o forță oarbă, tocmai pentru că exprimă gândire, decizii, ânvățare, precum și idei culturale. La fel se aplică și pentru sexualitate: nu este un apetit natural orb sau instinct. Sexualitatea trebuie văzutaă ca un limbaj, ca o formă de comunicare. De aceea e inutil să vorbim despre anumite acte sexuale ca ”perversiuni” – până la urmă, perversiunea înseamnă acțiunea împotriva a cee ace este ”natural”, dar sexualitatea nu este doar un ceva natural. Este mult maim ult decât actul fizic, deoarece exprimă și semnificație. Pentru că sexualitatea este o formă de comunicare, poate fi de bun sau prost gust, vulgară sau subtilă, ofensivă sau plăcută, comunicativă sau disruptive, dar nu o perversiune a naturii. Cee ace oamenii văd ca perversiune este de cele mai multe ori lipsă de comunicare datorită limbajelor incompatibile.

Sexualitatea este în primul rând un mjloc de comunicare cu alți oameni, un mod de a vorbi cu ei. Este, în esență, un limbaj, un limbaj al corpului, prin care putem exprima blândețe și afecțiune, furie și resentiment, superioritate și supunere – și prin care putem face rapid mult mai multe decât putem ăn forma verbal, unde expressile sunt abstracte și de multe ori stângace. Dacă sexualitatea este mijloc de comunicare, nu este de mirare că e, în esență, o activitate îndeplinită cu alți oameni. Și dacă e mijlocul cel mai potrivit pentru exprimarea sentimentelor dominante și a relațiilor, care de multe ori se exprimă cu dificultate, atunci nu e de mirare că sexualitatea este una dintre cele mai puternice forte din viețile noastre.

[…]

Vocabularul de bază al corpului e gestul, care poate fo o activitate, dar de obicei este o expresie sau o poziție. Gestul este echivalentul corporal al propoziției. […] Limbajul corpului, la fel ca cel verbal, exprimă o capacitate care nu e împărtășită în mod egal de cître toți. Unii oameni sunt nearticulați, chiar retardați, alții sunt brilianți și creative. […] E de la sine înțeles că majoritatea oamenilor, la fel ca la vorbire, cunosc doar elementele cele mai commune ale limbajului, cele mai ușor de articulat, cele mai diplomatice și cele mai puțin personale. Unii oameni, inclusive dansatorii profesioniși, își articulează limbajul corpului cu o asemenea perfecțiune, încât fiecare gest este o expresie exactă și perfectă.

Orice altceva ar reprezenta sexualitatea și penru orice scopuri ar putea fi folosită sau abuzată, este, în primul rând, un limbaj. Când este folosit, tinde să provoace sarcină, scandal, gelozie și divorț. Este un limbaj care, la fel ca cel verbal (dar uneori mai eficient), poate fi folosit pentru a manipula, pentru a ofensa sau pentru a flata oamenii. Poate fi plăcut, nu doar datorită foneticii sale – care de sine stătătoare nu e nici plăcută nici cu semnificație, ci pentru CEEA CE se spune. Se poate savura nu doar mângâierea tandră, dar și mesajul care o însoțește. Se poate accepta o lovitură dureroasă sau o mușcătură nu din cauza masochismului, ci datorită sensului său.

[…]

La fel ca dansul, sexualtitatea este o expresie și o evoluție a mișcărilor de zi cu zi, care e capabilă de subtilitate deschisă și variație individuală, ca o poezie a trupului. Dar în timp ce dansul se raportează la public ca fiind anonim, iar mesajul său ca fiind impersonal, sexualitatea este întotdeauna personală și profund evidențiatoare. Se poate argumenta ca sexualitatea este mult mai puțin rafinată, mult mai puțin ”artă” decât dansul. Dar acest lucru, aș contra-argumenta, este un semn al vulgarității noastre și al lipsei de conștiință de sine în toate lucrurile semnificative pe care le facem. Nimic nu poate fi sau nu ar trebui să fie o formă mai umană a artei decât comunicarea intimă.

[…]

Vulgaritatea, ca în toate formele artei, poate fi fermecătoare în cantități mici, dar ofensivă când este prea multă. De vreme ce sexul este un limbaj care cere subtilitate și iscusință, prea multă franchețe și vulgaritate sunt, dacă nu perversiuni, cel puțin abuzuri grosiere asupra limbajului – doar o poezie foarte proastă care totuși e considerată poezie. Acest lucru explică, de exemplu, de ce propunerile sexuale explicite și exhibitionismul de metrou sunt, in general, offensive, ceva ce nu poate fi tolerat dacă privim sexul ca un ”apetit”, așa cum face majoritatea oamenilor. […] Sexualitatea este o formă foarte diferită de ”instinct” animalic din noi și apare doar în acele activități umane unde rafinamentul este posibil. Sexualitatea permite vulgaritate doar pentru că este o problemă de rafinament. Prin urmare, propunerile sexuale directe și exhiniționismul de metrou sunt offensive, nu pentru că deviază de la un anume ”scop normal sexual”, dar pentru că sunt vulgare, triviale.  Sunt ca un poet anti-poezie care scrie un poem întreg format dintr-un singur cuvânt vulgar, sau un comedian care trebuie să explice glumele obscene de altfel explicite. În mod similar, sexualitatea se găsește în subltilitate.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.