Adevăratul eu, ca „simfonie” holistică în interiorul meu

Henri Bergson (1859-1941) a fost un influent filosof francez și laureat al Premiului Nobel pentru literatură. S-a născut lângă Paris într-o familie de evrei, dar în adolescență și-a pierdut credința. Și-a făcut doctoratul în filosofie la Universitatea din Paris, iar teza sa de doctorat a fost „Timp și liber arbitru”, care a fost, de asemenea, prima sa carte majoră. Lucrările sale despre râs, psihologie, biologie, timp și alte subiecte au avut un impact considerabil în Europa și în întreaga lume, în special cartea sa „Evouția creativă” (1907) care discută despre dezvoltarea vieții pe pământ. A susținut multe prelegeri și a comunicat cu gânditorii majori. După pensionare, în anii 1930, popularitatea sa a scăzut. În ultimii ani a devenit bolnav și slăbit și a murit la Paris de bronșită la vârsta de 81 de ani.

Bergson ne spune că în viața de zi cu zi trăim de obicei la suprafața ființei noastre. În mod normal, suntem conștienți doar de ideile și emoțiile noastre rigide, fixe, care pot fi descrise și analizate cu ușurință. Dar viața noastră interioară este mult mai bogată decât pare. Sub această suprafață familiară, viața noastră interioară este un flux constant de calități și semnificații infinite, ca o simfonie care curge. Aceasta este ființa noastră reală – un flux creativ, liber, care include întreaga noastră ființă.

O idee centrală în filosofia lui Bergson este ideea de „durată”. Durata este modul în care viața curge în timp – este un flux holistic și creativ. Poate fi comparat cu o simfonie: o simfonie este un flux întreg, nu o colecție de sunete separate una după alta sau una lângă alta. Fiecare sunet din simfonie „colorează” celelalte sunete și împreună formează un întreg, o mișcare unitară. La fel, durata (sau fluxul vieții) este un flux întreg, nu o colecție de momente separate sau sentimente separate. Acest flux este liber și creativ, deoarece dă naștere la noi calități surprinzătoare.

Cu toate acestea, atunci când analizăm fluxul vieții, când dăm nume sentimentelor („fericit”, „anxios”, „dureros”), atunci separăm fluxul în elemente separate. Prin urmare, limbajul și analiza creează un strat de momente separate și calități separate care sunt una lângă alta.

Rezultatul este că „simfonia” noastră interioară, durata noastră interioară, devine acoperită de idei fixe. Limbajul creează un strat fix de sentimente care acoperă adâncimea sinelui, la fel cum frunzele moarte acoperă apa curgătoare. Prin urmare, de obicei nu suntem în contact cu sinele nostru profund, care este o simfonie holistică a vieții noastre personale. Viața noastră este guvernată de „frunzele moarte” – de idei, formule, concepte fixe. Abia în momente speciale, eul real, durata noastră interioară, erupe prin frunzele moarte și apare la suprafață.

În pasajele următoare, adaptate din prima sa carte „Timp și liber arbitru”, Bergson descrie acele momente speciale în care adevăratul sine – „simfonia” din noi – iese la suprafață.

Din capitolul 2

Cele mai puternice convingeri ale noastre sunt cele pe care le găsim cel mai greu de explicat și de a da motive pentru care credem în ele. Într-un anumit sens, le-am adoptat fără niciun motiv, deoarece ceea ce le face valoroase pentru noi este că se potrivesc cu „culoarea” tuturor celorlalte idei ale noastre și că încă de la început le-am considerat ca făcând parte din noi înșine. […] Fiecare dintre aceste idei este ca o celulă dintr-un organism: tot ceea ce influențează întregul sine influențează și celula. Dar, spre deosebire de o celulă, care ocupă un loc specific în organism, o idee care este cu adevărat a noastră ne umple întregul nostru sine.

Cu toate acestea, nu toate ideile noastre sunt încorporate în acest mod în fluxul conștiinței noastre. Multe idei plutesc la suprafață, ca frunzele moarte pe apa unui iaz. Mintea, când le examinează din nou și din nou, le găsește mereu neschimbate, ca și cum ar fi exterioare minții. Printre acestea se numără ideile pe care le primim gata făcute – ele rămân în noi fără a fi asimilate corespunzător. Sau ideile pe care ne-am oprit să le admirăm și care s-au pierdut prin neglijare.

Cu cât ne îndepărtăm mai mult de straturile mai profunde ale sinelui, cu atât mai mult stările noastre conștiente devin elemente separate care pot fi numărate și care se află una lângă alta. Pentru că aceste stări conștiente sunt din ce în ce mai lipsite de viață, din ce în ce mai impersonale. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că putem exprima în mod adecvat în cuvinte doar acele idei care ne aparțin cel mai puțin.

Din capitolul 3

Când prietenii noștri de încredere ne sfătuiesc să facem un pas important, sentimentele pe care le exprimă rămân la suprafața ego-ului nostru și acolo se solidifică. Încetul cu încetul, vor forma o crustă groasă care ne va acoperi atitudinile. Vom crede că acționăm liber, dar mai târziu, când ne uităm înapoi, vom realiza cât de mult ne-am înșelat.

Și apoi, chiar înainte de a efectua actul, ceva se poate revolta împotriva lui. Este sinele profund care se repede la suprafață. Este scoarța exterioară care izbucnește, cedând brusc unei apăsări irezistibile. În adâncul sinelui, sub aceste gânduri foarte rezonabile despre sfaturi foarte rezonabile, se întâmpla altceva, o încălzire treptată și o fierbere bruscă de sentimente și idei, nu nepercepute, ci neobservate. […]

Dorim să știm motivul pentru care am decis și constatăm că am decis fără niciun motiv și poate împotriva tuturor motivelor. Dar uneori acesta este cel mai bun motiv. Pentru că acțiunea noastră nu exprimă vreo idee superficială, aproape externă nouă înșine, separată și ușor de explicat. Ea este de acord cu ansamblul sentimentelor, gândurilor și aspirațiilor noastre intime, este de acord cu concepția noastră particulară despre viață, care este echivalentul tuturor experiențelor noastre trecute – cu alte cuvinte, cu ideea noastră personală de fericire și integritate.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.