Viata neexaminată nu merită trăită.

Socrate (470-399 î.Hr.) a fost un important filozof grec antic din Atena, cunoscut de noi în primul rând prin scrierile studenților săi Platon și Xenofon, precum și prin piesele lui Aristofan. Se pare că Socrate avea obiceiul de a implica oamenii pe care-i întâlnea în discuții filosofice. Prin metoda sa de interogare (așa-numita metodă socratică), el le-a arătat adesea că nu știu ce credeau că știu. Influența sa asupra istoriei filozofiei occidentale a fost profundă. Următoarele pasaje sunt adoptate din „Apologia” lui Platon. Aici Platon citează discursul lui Socrate în fața curții ateniene care l-a condamnat la moarte pentru corupția minții tinerilor și pentru nerespectarea zeilor. Nu se știe în ce măsură cuvintele pe care Platon le pune în gura lui Socrate sunt istoric adevărate.

Atâta timp cât voi avea viață și forță, nu voi înceta niciodată să filosofez și voi îndemna pe oricine pe care îl întâlnesc și îi voi explica în felul meu obișnuit: „O prietene, nu ți-e rușine că îți pasă atât de mult să acumulezi la fel de mult bani cât mai mulți, onoare și reputație, și că ții atât de puțin la înțelepciune și adevăr și la îmbunătățirea sufletului, pe care nu le iei niciodată în seamă? Și dacă persoana răspunde: „Da, dar îmi pasă!” atunci nu îl părăsesc, ci îl interogez, îl examinez și îl pun în dificultate. Și dacă găsesc că nu are virtute, ci spune doar că are, atunci îi reproșez că subestimează ceea ce este mai mare și supraevaluează ceea ce este mai puțin. Și asta o voi spune oricui îl întâlnesc, tineri și bătrâni, cetățeni și străini.

[…]

Pentru că mă învârt și nu fac altceva decât să vă conving pe toți, atât bătrâni, cât și tineri, să nu aveți grijă de trupuri și bani, ci mai întâi de toate să vă pese de cea mai mare îmbunătățire a sufletului. Vă spun că virtutea nu vine din bani, ci din virtute provin banii, precum și toate celelalte lucruri care sunt bune pentru ființe umane, atât publice, cât și private.

[…]

Dacă mă omori, nu vei găsi cu ușurință altul ca mine, care sunt un fel de muscă de cal (ca să spunem așa), pe care Dumnezeu l-a dat cetății Atenei. Și cetatea este ca un cal mare și nobil, care este lent în mișcările sale din cauza dimensiunilor sale mari și trebuie să fie stimulat în viață. Eu sunt musca aceea de cal. Și toată ziua, și în toate locurile, te apuc mereu, trezindu-te și convingându-te și reproșându-ți.

[…]

Adevărul este că nu am fost niciodată profesorul obișnuit al nimănui. Dar dacă cineva, fie el mai tânăr sau mai în vârstă, a vrut să mă audă vorbind și să-mi urmez misiunea, nu m-am supărat niciodată pe el. Nu conversez doar cu cei care mă plătesc și nu evit să conversez cu cei care nu plătesc. Mai degrabă, oricine, fie că este bogat sau sărac, poate să mă întrebe și să-mi răspundă și să asculte cuvintele mele. Și dacă el devine un om rău sau unul bun, pentru asta nu sunt responsabil, deoarece nu am promis niciodată nimic și nici nu am învățat pe vreunul dintre ei.

[…]

Dacă spun că cel mai mare bine al oamenilor este să conversăm zilnic despre virtute și despre alte subiecte pe care mă auzi examinându-le atât pe mine, cât și pe ceilalți și că viața neexaminată nu merită trăită –  este mai puțin probabil să crezi acest lucru. Și totuși, ceea ce spun este adevărat, deși nu este ușor să te conving.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.