Eu-Ceva și Eu-Tu

Martin Buber (1878-1965) a fost un filosof evreu israelian, scriitor și un activist al sionismului cultural. S-a născut în Austria, a devenit profesor la Frankfurt, dar după ascensiunea nazismului a plecat în Israel (pe atunci Palestina, sub mandatul britanic). A scris despre hasidism și misticism, dar este cunoscut mai ales pentru filosofia sa dialogică, care urmărește ființele umane prin intermediul relațiilor care se formează între ele.

Următoarele pasaje sunt adoptate din partea I a cărții filosofico-poetice a lui Buber “Eu și Tu”. Punctul de plecare al lui Buber este ideea că ființele umane nu sunt atomi de sine stătători. O ființă umană este o persoană-în-relație. Relațiile sunt pe primul loc – cu ceilalți, cu animale și plante, cu idei și opere de artă, cu Dumnezeu.

Buber face distincția între două tipuri fundamentale de relații: relațiile de tipul Eu-Ceva și relațiile Eu-Tu. În primul tip de relații, mă raportez la persoană ca la un obiect, ca la un „ceva”. Celălalt este un obiect pentru mine (obiect de gândire, obiect de interes, obiect de experiență, de manipulare, de milă etc.). De cealaltă parte, în relațiile Eu-Tu, mă raportez la cineva ca la un Tine. Mă aflu în comuniune cu celălalt – pe deplin, cu întreaga mea ființă, fără obiectificări sau limite. Și din moment ce sunt definit de relațiile mele, sunt diferit atunci când sunt în relația Eu-Tu față de cum sunt când sunt în relația de tipul Eu-Ceva.

Din perspectiva atitudinii sale duplicitare, pentru om, lumea are două fețe. Atitudinea unui om este dublă în funcție de două cuvinte pe care le poate vorbi. Cuvintele de bază nu sunt cuvinte unice, ci cuvinte perechi.

Un cuvânt de bază este Eu-Tu. Celălalt cuvânt de bază este Eu-Ceva. Dar acest cuvânt de bază nu se schimbă când ne referim la „El” sau „Ea” în loc de „Ceva”. Prin urmare, E-ul omului este, de asemenea, dublu. Pentru că „E” din Eu-Tu este diferit de „E” din Eu-Ceva.

* * *

Cuvintele de bază nu fac referire la ceva ce există în afara sensului lor. Prin actul vorbirii, acestea  stabilesc o formă de existență.

Cuvintele de bază sunt rostite cu toată ființa. Când cineva spune „Tu”, E-ul din perechea Eu-Tu e și el rostit. Când cineva spune „Ceva”, și E-ul din perechea Eu-Ceva este rostit deopotrivă.

Cuvântul de bază Eu-Tu poate fi rostit doar cu întreaga ființă. Pe când Eu-Ceva nu poate fi rostit niciodată în acest fel.

* * *

Nu există un Eu de sine stătător, ci doar în contextual Eu-Tu sau Eu-Ceva. Când o persoană spune „eu”, se referă ori la unul, ori la celălalt. „Eu”-l căruia i se adresează este prezent atunci când spune „eu”. Atunci când spune „Tu” sau „Ceva”, „Eu” -l unuia sau al celuilalt cuvânt de bază este de asemenea prezent. A fi „eu” și a spune „eu” este unul și același lucru. A spune „eu” și a spune unul dintre cele două cuvinte duble de bază sunt unul și același lucru. Oricine rostește unul dintre cuvintele de bază pătrunde în profunzimea cuvântului și devine parte din el.

* * *

Percep ceva. Simt ceva. Imi imaginez ceva. Vreau ceva. Resimt ceva. Gândesc ceva. Viața ființei umane nu constă doar din toate acestea și altele asemenea.

Toate acestea stau la baza referinței către Ceva. În schimb, fundamentele lui Tu sunt altele.

* * *

Cine spune Tu, nu se raportează la un obiect. Acolo unde există ceva, mai există și altceva. Fiecare referință la obiect e legată de altele. Referința la obiect există doar prin prisma altora. Dar acolo unde ești Tu, ceva nu își are locul. Tu ești nelimitat.

Cine spune Tu nu deține ceva anume. Acesta nu are nimic. Dar se află într-o relație.

* * *

Atunci când se întâmplă să întâlnesc o altă ființă umană care este Tu-ul meu și mă raportez la ea prin cuvintele de bază Eu-Tu, această persoană nu este un lucru printre lucruri și nu este constituit din lucruri.

Nu mai este El sau Ea, limitat de alți Ei sau Ele, un punct în rețeaua mondială a spațiului și a timpului. Nu este nici vreo condiție care poate fi experimentată și descrisă, o colecție de anumite calități. Fără vecini și fără dezbinare, el este Tu și umple cerul. Nu este ca și cum nu ar fi nimic în afară de el, ci mai degrabă totul trăiește în lumina lui.

Așa cum o melodie nu este făcută din tonalități și o poezie nu este făcută din cuvinte, iar o statuie nu este făcută din linii (trebuie să o trag și să o modelez pentru a transforma unitatea în multiplicitate), la fel este și cu un Tu. Pot să extrag de la el culoarea părului sau culoarea vorbirii sale sau culoarea bunătății sale. Trebuie să fac asta din nou și din nou, dar din acel moment el nu mai este Tu. […]

Nu experimentez persoana pe care o numesc Tu. Dar stau în relație cu Tine, în cuvântul de bază sacru al Tău. Numai când ies din asta, o experimentez din nou. Experiența este la un pas de Tine.

* * *

Relația cu Tine nu este mediată de nimic. Nimic conceptual nu stă între Mine și Tine, nicio cunoștință prealabilă, nicio imaginație. Și memoria în sine este schimbată pe măsură ce trece de la particularitate la integritate. Niciun scop nu intervine între Mine și Tine, nicio lăcomie și nicio anticipare. […] Doar când toate mijloacele s-au dezintegrat, are loc o întâlnire.

* * *

Omul nu poate trăi fără forma lui neutră. Dar oricine trăiește numai astfel, nu poate fi om.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.