Frumusețea ne ridică spre armonie
Friedrich Schiller (1759-1805) a fost un scriitor german în domeniile filozofiei, istoriei, poeziei și pieselor de teatru. La o vârstă fragedă a început să scrie piese de teatru și, în cele din urmă, a devenit unul dintre cei mai importanți dramaturgi din istoria Germaniei. A studiat medicina și a devenit medic militar la Stuttgart, dar nu i-a plăcut această funcție și a plecat în Weimar. A devenit profesor de filozofie și istorie în Jena, un oraș din apropiere. Împreună cu Goethe, a fondat influentul Teatru din Weimer. A murit la vârsta de 45 de ani din cauza tuberculozei. Opera filozofică a lui Schiller este preocupată în principal cu etica, estetica și libertatea umană. În filozofia sa dezvoltă adesea, în felul său, idei care își au originea în Immanuel Kant.
Următoarele pasaje sunt fac parte din principala sa operă filosofică, „Despre educația estetică a omului” (1794). Această carte scurtă este compusă din 27 de „scrisori” filosofice care sunt adresate unui cititor fictiv, anonim. Ideea centrală este că frumusețea ne poate atinge și ne poate ridica spre armonie.
Sensul Frumuseții, în viziunea lui Schiller, se bazează pe două impulsuri (instincte, porniri) care ne mișcă: impulsul „senzorial”, care ne leagă de realitatea fizică și de plăcerea fizică, și impulsul „formal” care ne leagă de nivelul intelectual, rațional, spiritual, abstract. Frumusețea creează un echilibru între cele două impulsuri. Astfel creează armonie în noi și acest lucru ne dă un sentiment ludic, de joacă, ceea ce înseamnă libertate, entuziasm și fericire. Mai mult, spre deosebire de gusturile personale care diferă de la o persoană la alta, frumusețea ideală este una singură și, prin urmare, unifică societatea, făcând-o armonioasă.
Din Scrisoarea 12
Două forțe opuse ne conduc și, din moment ce ne conduc spre obiectul lor, sunt numite în mod adecvat „impulsuri”. Primul impuls, pe care îl voi numi senzorial, provine din existența fizică a persoanei sau din natura sa senzorială. Tinde să o încadreze domeniul timpului și să o facă o ființă materială. […]
Al doilea impuls, pe care îl putem numi impuls formal, provine din existența absolută a persoanei sau din natura sa rațională. Tinde să-i elibereze natura, să aducă armonie în numeroasele sale manifestări și să mențină o identitate stabilă în urma schimbărilor.
Din Scrisoarea 15
Obiectul impulsului senzorial poate fi numit „viață” în sensul cel mai larg al cuvântului. Acest concept se referă la toate ființele materiale și la tot ceea ce este imediat prezent simțurilor. Obiectul impulsului formal poate fi numit „formă”, atât în sens figurat, cât și în sens literal. Acest concept include toate calitățile formale ale lucrurilor și toate relațiile lor cu facultățile intelectuale.
Obiectul impulsului de joc (care unifică impulsul materiei senzoriale și impulsul formei), poate fi numit, așadar, formă vie. Acest concept denotă toate calitățile estetice ale fenomenelor, ceea ce numim Frumusețe în cel mai larg sens al termenului.
din Scrisoarea 16
Interacțiunea celor două impulsuri opuse, asocierea celor două principii opuse, este originea frumosului, al cărui ideal cel mai înalt este, prin urmare, cea mai perfectă uniune și echilibru posibil între realitatea materială și formă. Dar acest echilibru rămâne întotdeauna o simplă idee care nu poate fi niciodată realizată complet în realitate. În realitate, un element va fi întotdeauna dominant asupra celuilalt și cel mult putem experimenta oscilația între cele două principii, astfel încât într-un moment realitatea materială să fie dominantă, iar în alt moment forma. Ideea de frumusețe este ceva indivizibil și unic, deoarece poate exista un singur echilibru. Dar frumusețea în experiența reală este întotdeauna împărțită în două, deoarece prin oscilație echilibrul poate fi distrus către o parte sau alta.
din Scrisoarea 18
Prin frumusețe, persoana senzorială este condusă către formă și gândire. Prin frumusețe, persoana spirituală este readusă în materie și este restaurată în lumea simțurilor.
din scrisoarea 27
Deși nevoia poate conduce o persoană în societate, iar rațiunea îi poate da principii sociale, doar frumusețea îi poate da un caracter social. Doar frumusețea aduce armonie în societate, deoarece stabilește armonie în individ. Toate celelalte forme de percepție divid persoana, deoarece se bazează exclusiv fie pe partea senzorială, fie pe partea intelectuală a ființei sale. Numai percepția frumuseții o întregește, pentru că cere cooperarea celor două naturi. Toate celelalte forme de comunicare divid societatea, deoarece se adresează exclusiv fie gusturilor private, fie aptitudinilor private ale individului și, prin urmare, la ceea ce distinge o persoană de alta. Numai comunicarea frumosului unește societatea, deoarece se referă la ceea ce este comun tuturor membrilor săi (unificarea ideală a materiei și a formei senzoriale). Ne bucurăm de plăcerile simțurilor ca indivizi, dar natura rasei umane care trăiește în noi nu face parte din aceste plăceri. Prin urmare, nu putem extinde plăcerile noastre senzoriale la nivel universal, pentru că nu putem face propria individualitate universală. […] Doar frumusețea ne îmbucură atât ca indivizi, cât și ca reprezentanți ai rasei umane. […] Numai frumusețea face întreaga lume fericită, și toată lumea uită limitele sale atâta timp cât trăiește vraja frumuseții.
Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.