Sexualitatea ca moarte

Georges Bataille (1897-1962) a fost un intelectual francez care a scris multe eseuri în filozofie și alte domenii. A studiat la École Nationale des Chartes la Paris și a lucrat, ocazional, ca librar. A publicat extensiv, a fondat mai multe reviste și grupuri litareare, iar în mai multe momente a fost preocupat de diferitele abordări în filozofie și artă. Deseori a scris eseuri, romane și poeme despre subiecte ”neadecvate” social, cum ar fi tortura, pornografia and fluidele corpului. A murit la vârsta de 64 de ani din cauza unei afecțiuni a arterelor sanguine cerebrale. După moartea sa, scrierile sale au avut o influență semnificativă asupra unor mari gânditori.

Următorul text este adaptat (și ușor simplificat) din cartea lui Bataille – Erotism, moarte și senzualitate, (publicată inițial sub titlul  Erotismul, în 1957). În această carte, Bataille dezvoltă ideea că sexualitatea este strâns legată de moarte. (În același mod, tabuul, violența și trangresiunea sunt legate de moarte). În mod normal, suntem ”discontinui” – cu alte cuvinte, există o separație între mine și tine, ântre ea și el. Când murim, devenim ”continui” cu restul lumii, din moment ce ne întoarcem la element și nu mai avem o identitate separată. În activitatea sexuală căutăm să ne contopim cu celălalt, iar în extaz și climax ne pierdem identitatea separată. În acest sense, sexualitatea e ă dezintegrare a ”discountinuității” noastre, și este astfel o deplasare către moarte. De aceea Bataille sugerează că actul sexual implică o ”criză” – experiența extazului sexual ca cea a morții.

Din introducere

       Suntem ființe discontinue, indivizi care pier în izolare în mijlocul unei aventuri de neînteles, dar tânjim după continuitatea noastră pierdută. Privim starea noastră de indivualitatea trecătoare ca fiind greu de suportat. Alături de dorința noastră arzătare ca această viață temporară să dureze, suntem de asemenea obsedați de o continuitate primordială care ne-ar uni cu tot ceea ce există.

[…]

Toată treaba cu erotismul este de a distruge caracterul autonom al iubiților, in felul în care sunt ăn viața de zi cu zi. Dezbrăcarea este acțiunea decisivă. Goliciunea contrastează stăpânirea de sine, cu alte cuvinte cu existența discountinuă. E o stare de comunicare care dezvăluie o căutare pentru o posibilă continuitate a existenței mai departe de limitele sinelui. Corpuile se deschid către o stare de continuitate prin canale secrete care ne dau senzația de obscenitate. Obscenitatea este numele pe care-l dăm neliniștii care deranjează starea psihică asociată cu stăpânirea de sine, cu stăpânirea unei individualități reorganizate și stabile.

Din capitolul 9: Pletora sexuală si moartea

       Activitatea sexuală este un moment critic in izolarea individului. O cunoaștem din afară, dar știm că ea slăbește sentimentul de sine și îl pune la îndoială. Folosesc cuvântul ”criză” – efectul interior al unui eveniment care este cunoscut în mod obiectiv. Ca un fapt obiectiv de cunoaștere, criza este, cu toate acestea, responsabilă pentru un fenomen interior de primar.

[…]

Pentru anmail, singura posibilă modificare a discontinuității individului este moartea. Fie animalul moare, fie atunci când tumultul s-a stins, discontinuitatea rămâne intactă. În viața umană, pe de altă parte, violența sexuală cauzează o rană care rareori se vindecă de la sine. Trebuie închisă și nu va rămâne închisă fără o a i se acorda o atenție contantă provenită din agonie. Când agonia primară este corelată cu tulburarea sexuală, rezultă moartea. Vilența acestei tulburări re-deschide în mintea persoanei care o trăiește )care de asemenea cunoaște moartea) abisul pe care moartea l-a dezvăluit. Violența morții și a violenței sexuale, când sunt legate între ele, au această semnificație duală.  Pe de-o parte, convulsiile corpului sunt mai acute când sunt aproape de black-out și, pe de altă parte, un black-out, câtă vreme e suficient de mult timp la dispoziție, face plăcerea fizică mai intensă.  Agonia letală nu duce neapărat la plăcere senzuală, însă acea plăcere este resimțită mai puternic în timpul unei agonii mortale.

      Activitatea erotică nu e întotdeauna atât de sinistră, nu e întotdeuna o fisură în sistem. Dar în mod ascuns și la cel mai adânc nivel, această fisură aparține în mod intim de senzualitatea umană și este forța ce motivează plăcerea. Teama de moarte ne face să tragem aer în piept și, în același timp, ne sufocăm în momentul crizei. În principiu, erotismul pare a fi la prima vedere, opusul acestui paradox terifiant. Este pletora, congestia organelor genitale. Un mipuls animalic aflat în noi este cauza acestei crize. Dar organele nu intră singure în această stare riscantă. Nu poate avea loc fără consințământul nostru. Deranjează un sistem ordonat de care depind eficiența și reputația noastră. De fapt, individul se împarte, iar unitatea sa este spulberată încă din prima secundă a crizei sexuale. Doar atunci viața pletorică a corpului se întoarce împotriva rezistenței mentale. Chiar și o armonie aparentă nu este de ajuns; mai departe de consințământ, convulsiile corului cer tăcere. Impulsul fizic este, în mod interesant, străin de viața umană, eliberat fără legătură cu aceasta, rămânând mut și îndepărtat.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.