A te îndrăgosti reprezintă un deficit de atenție

José Ortega y Gasset (1883-1955) a fost un influent filosof spaniol. Filosofia sa, care reunește teme existențialiste, fenomenologice și pragmatiste, încearcă să se raporteze la viață așa cum este ea trăită, în loc de idei abstracte îndepărtate. A predat la Universitatea din Madrid și în alte părți și a fost pentru scurt timp membru al parlamentului. A părăsit Spania la începutul războiului civil spaniol și a plecat în exil în Argentina și apoi în Portugalia. S-a întors în Spania în 1948, unde a fondat Institutul de Științe Umaniste.

Ortega a publicat multe eseuri în ziarul El Sol, iar ulterior unele dintre ele au fost regrupate în cărți. Șapte eseuri pe tema iubirii au fost redactate și publicate în 1939 sub titlul ”Despre dragoste: aspecte ale unei singure teme”. Pentru Ortega, dragostea și îndrăgostirea sunt două lucruri foarte diferite. Iubirea este un fenomen psihologic complex și bogat, în timp ce îndrăgostirea este o stare de spirit mecanică, inferioară. Următoarele pasaje sunt preluate din două eseuri diferite din cartea sa, primul este despre dragoste, în timp ce al doilea despre îndrăgostire.

DIN ESEUL „CARACTERISTICILE IUBIRII”

[Prima caracteristică a iubirii:] La începuturi, iubirea seamănă cu siguranță cu dorința, deoarece obiectul ei, indiferent dacă este persoană sau lucru, excită. Sufletul este agitat, rănit ușor într-un loc de un stimul produs de obiect. Un astfel de stimul are, atunci, o direcție centripetă: vine la noi din obiect. Însă actul iubirii nu începe decât după acea excitare, sau mai bine zis, incitare. Iubirea izbucnește din deschiderea creată de săgeata incisivă a obiectului și se îndreaptă în mod activ către obiect: se mișcă așadar, în direcția opusă față de orice incitare și dorință. Merge de la iubit la iubit – de la mine la celălalt – într-o direcție centrifugă. Această caracteristică a regăsirii psihologice în mișcare, în drum spre un obiect și continuu în mers de la ființa noastră interioară către altul, este esențială pentru iubire și ură. În curând vom vedea cum diferă cele două. […]

[A doua caracteristică a iubirii:] Nu poți merge la Dumnezeul pe care îl iubești cu propriile picioarele, și totuși să-L iubești înseamnă să mergi spre El. Iubind, abandonăm liniștea și permanența din noi înșine și migrăm practic către obiect. Și această stare constantă de migrație este ceea ce înseamnă să fii îndrăgostit. […]

[A treia caracteristică a iubirii:] Actele gândirii sau ale voinței sunt, trebuie să fi observat, instantanee. […] Dacă înțeleg o afirmație, o înțeleg brusc și instantaneu. Pe de altă parte, dragostea se prelungește în timp: cineva nu iubește într-o serie de momente bruște sau clipe disjuncte care se aprind și mor ca o scânteie de magnet, ci iubește cu continuitate. Aceasta introduce o nouă notă în sentimentul pe care îl analizăm: dragostea este un șuvoi, un flux de materie spirituală, un fluid care curge continuu ca o fântână. Am putea spune, în căutarea expresiei metaforice pentru a cristaliza și defini intuitiv caracterul a ceea la care mă refer acum, că dragostea nu este o explozie, ci o emanație continuă, o radiație psihică care purcede de la iubit la iubit. Nu este o singură descărcare, ci un curent. […]

Am observat trei trăsături, sau particularități, care caracterizează iubirea: este centrifugă, este o direcție virtuală către obiect și este continuă și fluidă.

DIN ESEUL „IUBIREA DUPĂ STENDHAL”

Cred că „îndrăgostirea” este un fenomen al atenției, dar al unei stări anormale de atenție care apare la o persoană normală.

Etapa inițială a „îndrăgostirii” dezvăluie acest lucru. În societate, mulți bărbați și femei se întâlnesc. Atenția fiecărui bărbat sau femeie se schimbă nepăsător de la un reprezentant al sexului opus la altul. […] Într-o zi, însă, această atenție distribuită în mod egal se oprește. Atenția femeii pare să rămână asupra unuia dintre acei bărbați și, în curând, e nevoie de un efort pentru a-l scoate din gânduri, pentru a-și îndrepta atenția spre alte lucruri. Un anume bărbat iese în evidență, mai aproape de atenția femeii.

„A te îndrăgosti”, la început, nu este mai mult decât atât: atenție fixată anormal asupra unei alte persoane. […] Femeia va începe să se simtă incapabilă să ignore bărbatul privilegiat. Alți oameni și lucruri vor dispărea treptat din conștiința ei. Orice pare să facă, atenția ei va gravita prin propria forță către acel bărbat. Și, invers, va necesita un efort mare din partea ei pentru a-i îndepărta pentru un moment atenția dinspre acea direcție și a o orienta către îndatoririle vieții.

Nu este vorba despre o îmbogățire a vieții noastre mentale. Dimpotrivă. Există o eliminare progresivă a lucrurilor care ne preocupau anterior. Conștiința se contractă și este ocupată de un singur obiect. Atenția rămâne paralizată: nu mai avansează de la un lucru la altul. Este fixă și rigidă, prizonierul unei singure persoane. „Divine mania”, a spus Platon.

Cu toate acestea, persoana îndrăgostită are impresia că conștiința sa este foarte bogată. Lumea sa redusă este mai concentrată. Toate forțele sale psihice sunt concentrate pe un singur punct și acest lucru îi oferă o falsă impresie de intensitate mai mare a existenței sale.

În același timp, această exclusivitate a atenției conferă obiectului favorit calități remarcabile. Ideea nu este că ne imaginăm că persoana iubită are înzestrări inexistente. Mai degrabă, concentrându-ne atenția asupra unui obiect, conștiința îl vede ca având o incomparabilă forță a realității. Obiectul există pentru noi în fiecare moment. Este întotdeauna prezent, lângă noi, mai real decât orice altceva. […]

Odată început, procesul de îndrăgostire continuă cu o monotonie fără speranță de îndreptare. Cu alte cuvinte, toți cei care se îndrăgostesc, se îndrăgostesc la fel – persoana inteligentă și prostul, tânărul și bătrânul, burghezul și artistul. Acest lucru confirmă natura sa mecanică.

Notă / Copyright note: Materialul din această secțiune provine din portalul PHILO-PRACTICE AGORA cu acordul expres al fondatorilor / The materials from this section are taken from the PHILO-PRACTICE AGORA with the express consent of the founders.